Care au fost subiectele discutate în cadrul ultimei Adunări a Episcopilor Ortodocşi din Benelux

În cadrul Adunării Episcopilor Ortodocşi din Benelux, desfăşurată miercuri, 14 noiembrie 2018, la Bruxelles, au fost discutate mai multe aspecte privind Ortodoxia în Belgia şi Olanda, cu accent pe aniversarea, în 2019, a 50 de ani de la înfiinţarea Mitropoliei Belgiei – Patriarhia Ecumenică.

Întâlnirea a fost prezidată de Mitropolitul Atenagora al Belgiei – Patriarhia Ecumenică, informează Orthodoxie.com.

Delegatul Înaltpreasfinţitului Părinte Iosif la eveniment a fost Episcopul vicar Marc Nemţeanul, iar din partea Patriarhiei Georgiei a participat Episcopul Dosoftei.

Întâlnirea a început cu o rugăciune pentru unitatea Bisericii Ortodoxe.

Ortodoxia în Belgia şi Olanda

Mitropolitul Atenagora a prezentat aspecte legate de dialogul dintre religiile recunoscute de statul belgian şi guvernul federal pentru ca episcopii participanţi să cunoască anumite detalii importante referitoare la viaţa parohiilor.

De asemenea, episcopii au fost informați cu privire la evoluțiile legate de capelanii ortodocși din închisorile și armatele belgiene.

Institutul Ortodox de Teologie „Sf. Paul” din Belgia şi noua programă de studii a fost un alt subiect aflat pe ordinea de zi.

Vizita SS Bartolomeu în Benelux

Totodată, ierarhii au discutat diferite aspecte legate de ortodoxia în Olanda, dar şi despre aniversarea, în anul 2019, a 50 de ani de la înfiinţarea Mitropoliei Belgiei – Patriarhia Ecumenică.

Momentul aniversar va fi marcat de vizita Sanctităţii Sale, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, care urmează să se desfăşoare în Benelux pe parcursul lunii noiembrie a anului viitor.

Următoarea întâlnire a episcopilor ortodocşi canonici din Benelux va avea loc în data de 4 iunie 2019.

Adunarea Episcopală Ortodoxă a fost înfiinţată ca urmare a deciziei celei de-a patra Conferinţe Panortodoxe Presinodale întrunită la Chambesy (Geneva), în iunie 2009.

Foto credit: Orthodoxie.com

Comentarii Facebook


Știri recente