Caraiman | Serbăm astăzi Crucea pentru că un șir de evenimente a zguduit în veacul 4 Imperiul Roman, explică PS Ieronim

PS Ieronim Sinaitul a fost marți delegatul Patriarhului României, la Hramul Mănăstirii „Înălțarea Sfintei Cruci”-Caraiman din județul Prahova.

Episcopul vicar patriarhal a oficiat Sfânta Liturghie în pridvorul bisericii mari a mănăstirii, la poalele muntelui pe care se înalță „Crucea comemorativă a Eroilor români din Primul Război Mondial”.

©Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru

Esența creștinismului

După citirea textului evanghelic, ierarhul a spus: „Am ascultat Sfânta Evanghelie a pătimirilor și răstignirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos și, desigur, nu suntem în Săptămâna Sfintelor Pătimiri. Oare pentru ce este așezată astăzi această sărbătoare?”, a întrebat PS Ieronim anunțând tema cuvântului său.

„O sărbătorim acum pentru că un șir neîntrerupt de evenimente a zguduit în veacul al patrulea Împărăția Romanilor”, a explicat Preasfinția Sa.

„Un șir de minuni deosebite s-au petrecut care au atras atenția asupra esenței creștinismului, care, pe de o parte, este dragostea lui Dumnezeu pentru umanitate, iar pe de alta, este puterea jertfei”.

Insistând pe tema jertfei, Episcopul vicar patriarhal a amintit că după Înălțarea Domnului a început „o teribilă persecuție împotriva creștinismului și a creștinilor” și a detaliat contextul istoric:

„Împărații romani erau reprezentanții puterii politice și demnității imperiale, erau comandanți ai armatelor, dar, în același timp, erau și mari preoți în sistemul religios antic”, a spus PS Ieronim și a semnalat că la ei ajunseseră, pe filieră grecească, dar și latină, doctrina și religia păgână a acelor vremuri.

„Doctrina lor nu aducea niciun fel de progres spiritual, niciun fel de cultivare a virtuții. Poate numai a frumuseții și armoniei trupești, dar, combinate cu păcatele trupești”, a spus părintele episcop vicar.

Pe acest fond, au fost trei secole de persecuții, timp în care „foarte mulți creștini au băut paharul suferinței, paharul morții pe care l-a băut și Domnul nostru Iisus Hristos”, a spus ierarhul. „Dar l-a băut pentru viața lumii, pentru ca să împace din nou omenirea cu Dumnezeu”, a explicat Preasfinția Sa.

Mai departe, PS Ieronim Sinaitul a explicat simbolismul Jertfei Supreme a Mântuiorului. Dumnezeu Fiul Întrupat a restaurat armonia dintre Dumnezeu și umanitate ruptă prin căderea primilor oameni.

PS Ieronim Sinaitul a explicat că Mântuitorul, prin răstignirea de bunăvoie, a schimbat sensul vechi al Crucii și din obiect de pedeapsă, semnul sfârșitului, al morții și al necinstei, a devenit semn al biruinței și învierii.

Crucea și Învierea

„Crucea nu poate fi separată de Înviere”, a subliniat PS Ieronim în predică.

Acest lucru este semnificat și prin hramurile Mănăstirii Caraiman, a explicat la finalul slujbei părintele stareț, Arhim. David Petrovici:

„Mănăstirea noastră sărbătorește astăzi principalul hram. Mai avem și alte hramuri: la biserica mică – Acoperământul Maicii Domnului, la paraclisul chiriarhal două hramuri – Sf. Proroc Ilie și Schimbarea la Față. La biserica mare mai avem un hram pe care Preafericitul Părinte Patriarh ni l-a acordat în anul 2014 cu ocazia sfințirii bisericii, și anume Învierea Domnului. Iată că Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s-a gândit să alăture cele două mari sărbători care au legătură cu viața Mântuitorului Iisus Hristos”, a spus Arhim. David Petrovici.

Sute de credincioși au participat marți la hramul Mănăstirii Caraiman. La slujbă au fost prezenți și membrii Asociației Studenților Teologi Ortodocși (ASTO) care participă în aceste zile la tabăra „Comuniune, integrare și formare”.

©Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru

Slujbe de pomenire pe Caraiman

În jurul orei 12:00, pe platoul din apropierea Vârfului Caraiman, la „Crucea comemorativă a Eroilor români din Primul Război Mondial”,  a avut loc o slujbă de pomenire, urmată de o ceremonie militară, depuneri de coroane și alocuțiuni.

Evenimentele au fost transmise live de MApN.

Tot pe platou, luni, a fost oficiată o slujbă de pomenire și la locul unde se va construi o biserică închinată eroilor neamului românesc.

La parastas au participat membrii ASTO. ©Alexandru Paraschiv

Foto reprezentativă: ©Alexandru Paraschiv

Comentarii Facebook


Știri recente