Capitală: Pe parcursul verii, copiii din Parohia Șerban Vodă au participat la excursii și activități de vacanță

Copiii din parohia bucureșteană Șerban Vodă au avut parte de o vacanță plină de activități: excursii, drumeții, desen și pictură au fost ingredientele pentru o vacanță deopotrivă distractivă și activă.

Pentru că, de multe ori, activitățile dedicate elevilor se suspendă pe perioada vacanței mari, comunitatea parohială și-a propus să implice copiii rămași acasă în diferite activități.

Comuniune prin artă

„Cu implicarea preotului paroh Pompiliu Dinu și a consiliului parohial, pe toată perioada verii s-au desfășurat activități care au animat curtea bisericii și inima copiilor și a tinerilor din parohie”, transmite Părintele Vlad Mîndru, slujitor al parohiei.

Clericul a coordonat activitățile ajutat de soția sa, doamna preoteasa Maria Mîndru, pictor de icoane.

Până la hramul bisericii, „Adormirea Maicii Domnului”, copiii au copiat o icoană mare sub forma unui puzzle, fiecare din ei pictând câte un fragment. Apoi, în ajunul sărbătorii, au asamblat imaginea, ca semn al muncii și dăruirii lor.

Excursii cu părinți și copii

Din programul de vacanță nu au lipsit nici excursiile cu părinți și copii din comunitate. Foto: Parohia Șerban Vodă

Din program nu au lipsit nici excursiile. Primele, desfășurate sâmbăta, în zilele de 15 iulie și 19 august, au fost gândite să ofere cât mai multe experiențe.

„Deplasarea s-a făcut cu trenul, până la Bușteni, iar traseul de acolo a însemnat o drumeție până la Cascada Urlătoarea și vizita Castelului Cantacuzino, în a cărui curte generoasă și bine amenajată se pot desfășura multe jocuri”, explică părintele Vlad Mîndru.

La fiecare dintre ieșiri au participat peste 30 de copii și patru-cinci părinți însoțitori. Specificul excursiilor organizate de preoteasa Maria Mîndru este „fără telefon mobil”. Copii sunt încurajați să lase telefonul mobil deoparte, pentru a se bucura de peisaj și pentru a interacționa mai mult între ei.

Copiii din comunitate au făcut mai multe drumeții de o zi la munte. Foto: Parohia Șerban Vodă

Pe parcursul verii, Grădinița parohială „Acoperământul Maicii Domnului” a fost deschisă pentru activități extracurriculare și a primit în continuare preșcolari care frecventează, de obicei, cursurile grădiniței.

„Bucuria copiilor care intră în fiecare dimineață în biserică pentru a se închina și pentru a-i cânta Maicii Domnului este o parte din rutina zilnică a grădiniței”, spune Părintele Vlad Mîndru.

Experiența ITO 2023

Un moment deosebit de la finalul verii a fost marcat de Ioana Stanciu și Gabriela Cristina Roşianu, două tinere din comunitate, care au participat la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO 2023) de la Timișoara.

„Au reprezentat atât parohia, cât și Protoieria Sector IV Capitală, iar mărturia experienței pe care au avut-o acolo a fost publicată în paginile ziarului săptămânal Cuvântul care zidește, distribuit săptămânal credincioșilor din biserică: «Am înţeles că există încă mulţi tineri care nu se ruşinează de credinţa Ortodoxă şi sunt pregătiţi să Îl mărturisească pe Hristos în orice context al vieţii lor”, a scris una din tinere.

Tabere de reconectare cu natura

Câțiva copiii din comunitate au participat și la programul de tabere „Tineri în acțiune!”, desfășurat de Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor la Așezământul „Apostolache” din Județul Prahova. Aceasta a determinat parohia să le ofere și celorlalți copii din comunitate această experiență.

În taberele de reconectare cu natura, copiii nu au folosit telefoanele mobile. Foto: Parohia Șerban Vodă

Astfel, după încheierea programul de tabere al Arhiepiscopiei Bucureștilor, în primele două week-end-uri de la începutul școlii, copii din Parohia Șerban Vodă au participat la activități în cadrul așezământului mănăstiresc de la Parohia Apostolache.

Copiii au curățat curtea, au udat florile, au mers la cules de mere și au făcut drumeții prin pădurile din împrejurimi. Duminicile au fost marcate de participarea la slujba Sfintei Liturghii și de masa comună.

Copiii au ajutat la muncile agricole în Parohia Apostolache. Foto: Parohia Șerban Vodă

„Reconectarea cu natura, îndepărtarea de televizor și telefonul mobil, interacțiunea dintre ei, jocurile simple care presupun depunerea unui efort fizic sunt elemente prin care am căutat să le diversificăm experiențele”, spune Părintele Vlad Mîndru.

Timpul petrecut împreună în natură ne scoate din monotonia vieții de oraș, spune Pr. Vlad Mîndru. Foto: Parohia Șerban Vodă

„Așa cum slujba religioasă este o experiență diferită față de traiul cotidian, dar care îmbogățește experiența noastră de viață, tot așa un timp petrecut împreună și o excursie în natură sunt momente prin care completăm viața trăită, destul de monoton, în oraș.”

Activitățile continuă

„Încercăm, prin toate aceste activități, să întregim creșterea și dezvoltarea frumoasă a copiilor noștri, pentru ca noi, copiii și munca noastră să fie binecuvântată de Dumnezeu, după cuvântul psalmistului care se roagă: «Caută spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale şi îndreptează pe fiii lor. Şi să fie lumina Domnului Dumnezeului nostru peste noi şi lucrurile mâinilor noastre le îndreptează» (Psalm 89, 18-19)”, spune clericul.

Copiii din Parohia Șerban Vodă învață să picteze în fiecare duminică, la biserica parohială. Foto: Parohia Șerban Vodă

Întâlnirile duminicale ale Cercului de pictură al Parohiei Șerban Vodă continuă și în anul școlar 2023-2024. „Activitatea este gândită să fie în același timp plăcută, relaxată, dar și formatoare, prin apropierea de valorile artistice perene, de credința ortodoxă și de viața liturgică a Bisericii ai cărei fii suntem”, încheie Părintele Vlad Mîndru.

Întâlnirile cercului de pictură, care se desfășoară în fiecare duminică între orele 16:00-18:00, adună între 40 și 60 de copii și tineri, inclusiv liceeni admiși cu note meritorii la Liceul de arte plastice „Nicolae Tonitza” din Capitală.

Foto credit: Parohia Șerban Vodă

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente