Capitală: A fost lansată „Cartea familiei Stăniloae. Trei generații văzute prin ochiul lui Dumitru Horia Ionescu”

Lucrarea „Cartea familiei Stăniloae. Trei generații văzute prin ochiul lui Dumitru Horia Ionescu” a fost lansată marţi la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti (FTOUB).

Volumul este publicat la Editura Lumea Credinţei, semnat de publicistul Răzvan Bucuroiu şi cuprinde dialoguri purtate de autor cu nepotul Părintelui Dumitru Teologul.

Evenimentul a avut loc cu participarea cadrelor didactice, studenţilor şi a celor care apreciază opera celui mai mare dogmatist român.

Trei invitaţi au vorbit despre viaţa şi opera Părintelui Stăniloae. Este vorba despre Pr. prof. Constantin Preda, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, Pr. prof. Ștefan Buchiu, decan emerit al FTOUB, și Pr. conf. Gheorghe Holbea.

Mărturii invitaţi

Părintele decan Constantin Preda a precizat că Părintele Dumitru Stăniloae este un model şi trebuie ca munca lui să inspire pe mai departe.

„Facultăţile de Teologie din ţară, învăţământul teologic ortodox este legat de numele Părintelui Dumitru Stăniloae, pentru că el ne-a lăsat o teologie care ne responsabilizează şi ne obligă pe noi generaţia tânără de teologi şi de sutdenţi în teologie să receptăm opera pe care Părintele profesor Dumitru Stăniloae a alcătuit-o în vremuri de secetă. Ne-a ajutat să trecem cu bine, cum spunea cineva, pustia comunistă, prin spiritualitatea filocalică, gândirea sa teologică”.

„Datori suntem noi, cei de astăzi, să ne înnoim gândul nostru teologic, inspirându‑ne din munca Părintelui Dumitru Stăniloae și din modul său de a face teologie. Rămâne pentru noi un model de părinte și nu trebuie să ne sfiim să‑l numim în categoria părinților mărturisitori ai veacului XX”, a subliniat Părintele Constantin Preda.

Fostul decan al FTOUB, Părintele Ştefan Buchiu, a relatat despre cum l-a cunoscut pe Părintele Stăniloae, precum şi detalii despre vizitele efectuate la acesta împreună cu Patriarhul Daniel, pe atunci profesor la Geneva.

La rândul său, Preotul Gheorghe Holbea a menţionat că faptul că l-a cunoscut „a fost un act providenţial”. De asemenea, Pr. Holbea a mărturisit că pentru el şi familia sa Părintele Stăniloae „a fost un om providenţial” şi în acelaşi timp „Părintele Dumitru Stăniloae rămâne cel mai apropiat de sufletul meu”.

Răzvan Bucuroiu

Autorul lucrării a punctat ce a dorit să sublinieze în mod special prin această publicaţie.

„I-am cunoscut pe toţi membrii familiei Stăniloae. Am înţeles care este atmosfera şi care este miza acestei familii şi mai ales am înţeles faptul că este o familie românească exponenţială şi excepţională”.

„Ne-au lăsat nouă celor de astăzi o operă fundamentală şi un model sufletesc demn de urmat. Acesta este lucrul pe care voiam să-l subliniez, iar în mod special această carte este un manual de nerisipire. Părintele Stăniloae şi membrii familiei sale au avut proiecte de viaţă. Părintele a reuşit să facă acest lucru printr-o muncă tenace şi prin sprijinul pe care l-a primit din partea familiei”, a evidenţiat Răzvan Bucuroiu.

Dumitru Horia Ionescu

Dumitru Horia Ionescu, nepotul Părintelui Stăniloae, a făcut o mărturisire impresionantă legată de personalitatea clericului.

„Ceea ce întotdeauna m‑a mirat la bunicul a fost calmul său, starea lui de liniște sufletească permanentă. În ciuda a tot ceea ce s‑a întâmplat, nu‑și pierdea niciodată cumpătul. Acesta este, de fapt, exemplul său cel mai puternic, că dacă suntem cu adevărat creștini și credem în Dumnezeu, totul trebuie să pornească de la această certitudine că Dumnezeu nu ne lasă niciodată”.

„Mai ales, cred eu, pentru cei care sunt foarte tineri, această certitudine că orice s-ar întâmpla Dumnezeu este cu noi, poate că este cel mai important lucru pe care ni-l lasă nouă tuturor Părintele Dumitru Stăniloae şi poate că, dincolo de întreaga sa operă, acesta este cadoul cel mai frumos pe care ni‑l lasă și ni‑l face continuu. Poate că este bine să ţinem seama de el”, a afirmat Dumitru Horia Ionescu. 

În 5 octombrie se împlinesc trei decenii de la trecerea în veşnicie a Părintelui Dumitru Stăniloae, care a fost desemnat pentru înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române.

Mai multe imagini de la eveniment în Galeria Foto.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente