Campanie umanitară și cerc pastoral la Craiova și Vaideeni

Finalul lunii februarie și sărbătoarea Mărțișorului au adus o serie de activități cultural-pastorale în Arhiepiscopiile Craiovei și Râmnicului. Astfel, la Craiova, Fundația „Cuvântul care zidește” a organizat o campanie umanitară de 1 martie, iar în Protoieria Horezu preoții Cercului pastoral-misionar nr. 2 au discutat despre „Edictul de la Milan 313 – toleranță și libertate pentru Biserica Creștină”, informează „Ziarul Lumina”.

Fundația „Cuvântul care zidește”, ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei, derulează începând cu 28 februarie și până pe 30 martie, campania umanitară „Dar cu drag de mărțișor”. În cadrul acțiunii, realizată în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dolj, mai mulți elevi din cadrul unităților de învățământ primar, gimnazial și liceal craiovean vor realiza diverse obiecte din lut, mărțișoare, medalioane, brățări, care vor fi comercializate. Fondurile astfel obținute vor fi folosite pentru a fi ajutat un copil diagnosticat cu sindrom Down, precum și o familie nevoiașă cu cinci copii minori, care au rezultate deosebite la învățătură. Campania a debutat în Piața „Mihai Viteazul”, acolo unde reprezentanți ai Fundației „Cuvântul care zidește” au expus mărțișoare din lut, realizate de voluntari, acțiunea urmând să continue. De mâine, aceste mărțișoare pot fi achiziționate de la sediul fundației, din str. Mitropolit Firmilian nr. 3. „O parte din suma adunată în această campanie va fi folosită într-o altă campanie derulată în parteneriat cu Școala Gimnazială Nicolae Romanescu, «De la copii pentru copii», prin care un grup de elevi voluntari, sub îndrumarea domnului profesor Cătălin Ostroveanu, vor picta saloanele Secției de chirurgie pediatrică a Spitalului Județean de Urgență din Craiova”, a precizat Cristina Stamatoiu, director executiv al Fundației „Cuvântul care zidește”.

Campania „Dar cu drag de mărțișor” se va încheia cu un spectacol care va avea loc în sala de festivități a Inspectoratului Școlar Județean Dolj.

Activități pastoral-misionare în protoieria vâlceană Horezu

La Parohia Recea din comuna Vaideeni, județul Vâlcea, la biserica parohială „Nașterea Domnului” a avut loc miercuri, 27 februarie, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, a doua întâlnire din acest an a preoților din cadrul Cercului pastoral-misionar nr. 2, din Protopopiatul Horezu, dedicată „Anului omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena”. Întrunirea a debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu de către un sobor de preoți. După slujbă, un grup de copii care activează în cadrul proiectului „Hristos împărtășit copiilor”, sub îndrumarea preotului paroh Nicolae-Constantin Ureche, a susținut un scurt concert de cântări religioase.

Lucrările cercului au continuat cu dezbaterea temei „Edictul de la Milan 313 – toleranță și libertate pentru Biserica Creștină”. În prezentarea temei, preotul paroh Nicolae-Constantin Ureche a ținut să sublinieze importanța și avantajele pe care le-a avut Biserica Creștină. De asemenea, au rostit alocuțiuni preoții Dumitru Diaconu de la Parohia Foleștii de Jos și Constantin Mănescu de la Parohia Urșani. Partea a doua a întâlnirii a fost marcată de prezentarea ghidului turistic „Munții Căpățânii” de către primarul comunei Vaideeni, carte ce are autor pe Gheorghe Ploaie.

Următoarea întâlnire a preoților din cadrul Cercului preoțesc 2 Horezu va avea loc pe 28 iunie 2013, la parohia-spital Horezu, în biserica cu hramul „Izvorul Tămăduirii” și „Sfinții Cozma și Damian”.

Comentarii Facebook


Știri recente