Sfântul Ierarh Petru Movilă
S-a născut la Suceava, la 21 decembrie 1596, ca fiu al lui Simion Movilă – mai târziu, domnitor în Muntenia şi în Moldova – şi al soţiei sale, Marghita.
De mic copil a învăţat carte şi a fost crescut în frica de Dumnezeu, sub povăţuirea unchiului său Gheorghe, Mitropolitul Moldovei, care, împreună cu un alt unchi al său – Ieremia, domn al Moldovei, au ctitorit Mănăstirea Suceviţa. De aceea îndrăgea de mic viaţa călugărească şi avea o deosebită evlavie la Sfântul Ioan cel Nou, ale cărui cinstite moaşte ocroteau Moldova.
După uciderea tatălui său, în 1611, Petru a pribegit cu familia în Muntenia, apoi s-a aşezat definitiv în Polonia. Aici el şi-a continuat studiile la şcoala ortodoxă a „Frăţiei” din Liov, unde a învăţat nu numai teologia, ci şi multe limbi străine, dar în special limbile greacă şi latină.
După obiceiul vremii, ca fiu de nobil, a fost nevoit să facă şi studii militare. Totuşi, în scurt timp s-a dovedit mai degrabă un iscusit ostaş duhovnicesc, în apărarea Ortodoxiei, ameninţată de prozelitismul romano-catolic şi cel calvin.
Situaţia ortodocşilor din Ucraina de atunci era foarte gravă, mai ales în timpul regelui Sigismund al III-lea, care a lipsit Ortodoxia de dreptul la existenţă, confiscând astfel multe biserici şi chiar averile personale ale ortodocşilor care refuzau unirea cu Roma. De aceea, tânărul Petru s-a retras la Rubejovka, nu departe de Kiev, unde a ctitorit o biserică de lemn cu hramul „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.
De aici mergea adeseori la Lavra Pecerska (adică ,,a Peşterilor”), rugându-se Sfinţilor Cuvioşi ale căror moaşte întregi se află acolo, ca să-l călăuzească în viaţă. După cinci ani petrecuţi în liniştire şi studierea Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi, a intrat în obştea Lavrei Pecerska unde, în noiembrie 1627, a fost călugărit cu acelaşi nume de Petru, iar după numai câteva luni a devenit egumen, fiind ridicat la treapta de arhimandrit.
Alegerea făcută de obştea Lavrei Pecerska, care era pe atunci stavropighie a Patriarhiei Ecumenice, a fost confirmată şi de patriarhul Chiril Lukaris al Constantinopolului.
Arhimandritul Petru Movilă, chiar din primii ani de călugărie şi până la sfârşitul vieţii sale, s-a nevoit spre biruirea patimilor cu post, rugăciune şi mari osteneli, şi a purtat în ascuns, pe sub hainele obişnuite, o cămaşă ţesută din păr foarte aspru, ce avea presăraţi pe dinăuntru nişte nasturi de fier.
Mai purta pe trup o cingătoare tot din fier, cu dinţi ascuţiţi, spre a-şi smeri trupul. Se ruga foarte mult, făcea multe metanii şi vărsa multe lacrimi. Cu toate acestea, nevoinţa nu l-a împiedicat de la lucrarea cărturărească şi de păstor sufletesc.
În doar cinci ani de stăreţie la Pecerska, Arhimandritul Petru a săvârşit o bogată lucrare bisericească şi culturală, tipărind multe cărţi spre apărarea Ortodoxiei de prozelitismul catolic şi întemeind un colegiu, la Lavra Pecerska, colegiu care, mai târziu, va deveni ,,Academia Duhovnicească” de la Kiev.
Pentru buna chivernisire a Academiei, Sfântul a dat în folosinţa ei bunurile sale de la Rubejovka, pe care le dobândise înainte de călugărie.
Murind bătrânul mitropolit Iov Boreţki, Arhimandritul Petru a fost ales ca Mitropolit al Kievului, Galiţiei şi a toată Rusia Mică. Hirotonia în arhiereu a avut loc la 28 aprilie 1633, în fruntea soborului aflându-se Patriarhul Teofan al Ierusalimului.
Ca mitropolit, vreme de 13 ani, s-a preocupat în primul rând de tipărirea cărţilor bisericeşti, cunoscându-se peste 50 de cărţi îngrijite de el. Printre cărţile de slujbă, cele mai însemnate sunt „Liturghierul” (1629), „Evangheliarul” (1636), „Apostolul” (1638), „Psaltirea” (1640), precum şi „Trebnicul” adică „Molitfelnicul” (1646).
Dintre cărţile de apărare a Ortodoxiei amintim „Lithos” („Piatra”) (1644), în care arată netemeinicia învăţăturilor apusene despre primatul papal şi despre purcederea Duhului Sfânt de la Fiul, printr-o expunere paşnică şi obiectivă a dogmelor ortodoxe.
Cea mai importantă lucrare a acestui sfânt ierarh este însă „Mărturisirea Ortodoxă”, revizuită şi corectată de învăţatul teolog grec Meletie Sirigul, apoi aprobată de Sinodul de la Iaşi, din anul 1642. Acest Sinod s-a ţinut în Mănăstirea ,,Sfinţii Trei Ierarhi” şi la el au participat trimişi ai Patriarhiei de Constantinopol, ai Bisericii din Kiev şi ai Bisericii Moldovei, în frunte cu Sfântul Mitropolit Varlaam.
Fiind semnată, ulterior, de Patriarhii Constantinopolului, Alexandriei, Antiohiei şi Ierusalimului, ea a devenit o ,,Mărturisire de credinţă” a întregii Biserici Ortodoxe.
Deşi departe de plaiurile natale, marele ierarh al Kievului n-a uitat de poporul român din care a provenit şi l-a ajutat ori de câte ori a fost nevoie. El a trimis tipografii la Târgovişte, la Câmpulung şi la Govora, iar la Iaşi, pe lângă tipografie, a trimis şi patru profesori pentru noua Academie înfiinţată de dreptcredinciosul voievod Vasile Lupu, după modelul celei de la Kiev.
A trecut la Domnul în ziua de 22 decembrie 1646, fiind îngropat în biserica mare a Mănăstirii Pecerska. Toate bunurile sale le-a folosit pentru restaurarea de biserici, înfiinţarea de şcoli şi întreţinerea lor. Pentru vredniciile sale, Mitropolitul Petru Movilă al Kievului a fost trecut în rândul Sfinţilor, pe care i-a cinstit şi ale căror virtuţi le-a urmat cu stăruinţă.
Troparul
Troparul, glasul al 4-lea
Apărătorule și mărturisitorule al Ortodoxiei, luminătorule al neamurilor, fiule al Moldovei și Părinte al Ucrainei, Sfinte Ierarhe Petru, mult nevoitorule, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să ne apere credința și să mântuiască sufletele noastre.
Sfânta Mare Muceniță Anastasia
A trăit în vremea domniei lui Dioclețian (284-305), fiind dintr-o casă de bun neam. Și tatăl ei, Pretextat cu numele, era păgân cu credință, iar mama sa Fausta, creștină.
Și a fost încredințată pentru învățătura cărții unui dascăl, bărbat preaslăvit și binecredincios, Hristogon, care, după aceea s-a făcut și mucenic. Și ai învățat de la el Sfânta Carte, iar credința în Hristos o învață de la maica sa. Și se sârguia în citirea cărților creștinești, ziua și noaptea, învățând Calea Domnului și întărindu-și inima în dragostea lui Dumnezeu.
Și, trecând mama ei, Fausta, din această viață, a fost dată de tatăl ei după un bărbat Puplie, de neam bun, dar păgân cu credință. Și ea nu putea suferi o însoțire fără dragoste, pentru necredința lui, făcându-se pururea bolnavă.
Și adeseori își schimba hainele cele luminate și, pe ascuns, se îmbracă în haine sărace și ieșea din casă, neștiind nimeni, numai o slujnică fiind pururea cu dânsa și slujea pe ascuns celor ce se chinuiau pentru Hristos, intrând în temnițele unde se aflau, scoțându-i din legături, ungându-le rănile, ștergând puroaiele și întărindu-i cu bucate.
Când bărbatul ei pricepu gândul ei, după cele ce făcea, pentru unele ca acestea, a fost dată mai întâi la chinuri, iar apoi a pus-o sub aspră strajă, ca piciorul ei să nu mai calce afară. Și ea se mâhnea că nu poate sluji pe mărturisitorii lui Hristos.
Și s-a izbăvit, precum se izbăvește o pasăre din cursa vânătorului, abia când bărbatul ei, trimis fiind de împăratul și umblând pe mare, corabia s-a scufundat de vifor și el s-a înecat. Deci, Sfânta, văzându-se liberă, și-a împărțit toată averea la săraci și slujea cu și mai mare râvnă, celor ce se chinuiau pentru Hristos, iar după sfârșitul vieții lor îi lua și-i îngropa cu cinste.
Și îndemna pe mulți spre mucenicie, pătimind ea însăși pentru credință. Iar, în cele mai de pe urmă, poruncind dregătorul s-o întindă între patru pari, să o lege și să o ardă în foc, Fericita și-a luat cununa muceniciei.
Tropar Glasul 4
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Anastasia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.
