Sf. Cuv. Timotei; Sf. Ier. Eustație, arhiepiscopul Antiohiei

Calendar ortodox – 21 februarie

Sfântul Cuvios Timotei

Sfântul Cuvios Timotei († începutul sec. IX) a intrat de mic în Mănăstirea Simvoli de la baza muntelui Olimp, din Asia Mică. A fost ucenicul cuviosului Teoctist, povăţuitorul lui Platon mărturisitorul şi a altor monahi apărători ai Ortodoxiei.

Trăind în munţi şi pustietăţi, se nevoia în post, înfrânare şi rugăciuni, şi a fost înzestrat de Dumnezeu cu darul tămăduirii bolnavilor şi cu putere asupra darurilor necurate. A trăit în sihăstrie până la adânci bătrâneţi.

Tropar, Glasul 4

Dumnezeul părinţilor noştri, Care Te porţi pururea cu noi după blândeţile Tale, nu depărta mila Ta de la noi, ci, pentru rugăciunile părinţilor noştri, îndreptează viaţa noastră în pace.

Sfântul Ierarh Eustație, Arhiepiscopul Antiohiei

Sfântul Eustație († 345) era originar din Sid (Pamfilia, Asia Mică). El a fost mai întâi episcop în Bereea Siriei (Alep) şi de aici a devenit Arhiepiscop al Antiohiei şi a păstorit între anii 324-330. A fost unul dintre cei mai învăţaţi şi vrednici ierarhi ai Bisericii creştine din veacul său.

Miriam, regele Gruziei, a rugat pe împăratul Constantin cel Mare să-i trimită preoţi şi meşteri de zidit Biserici. Acesta l-a trimis pe Eustație însoţit de mulţi preoţi şi cu multe daruri. Astfel, în grădina împărătească din Mithet, Eustație a zidit o Biserică măreaţă cu hramul „Sfinţii Apostoli”, după asemănarea Bisericii „Sfinţii Apostoli” înălţată de Constantin cel Mare în Constantinopol.

Apoi a sfinţit pe preotul Ioan ca episcop al Iviriei, sub ascultarea canonică a Antiohiei. Eustație s-a arătat unul dintre cei mai aprigi luptători împotriva arianismului. Se spune că el a fost episcopul care a ţinut în faţa împăratului Constantin cel Mare cuvântul de deschidere a Sinodului I Ecumenic şi a prezidat şedinţa.

După sinod, Eustație a luat măsuri energice împotriva ereticilor arieni, atât în eparhia sa, cât şi în întreaga Sirie. Se înţelege astfel de ce episcopii arieni Eusebiu de Nicomidia, Teognis de Niceea, Teona din Marmarica şi alţii au început să-i aducă tot felul de acuzaţii. Au mers până acolo încât au plătit o femeie desfrânată să jure că are un copil cu Sfântul Eustatie.

Acea femeie s-a îmbolnăvit grav la scurt timp şi a recunoscut că acel copil pe care îl are nu este al Sfântului Eustație.

Pentru această învinuire Sfântul a fost depus din scaun şi exilat la Traianopolis în Tracia şi apoi la Filipi, împreună cu mai mulţi preoţi şi diaconi, unde au şi trecut la Domnul la scurt timp.

În anul 487 sfintele sale moaşte au fost aduse în Antiohia de Calandion, patriarhul de atunci al cetăţii.

Tropar, Glasul 4

Dumnezeul părinţilor noştri, Care Te porţi pururea cu noi după blândeţile Tale, nu depărta mila Ta de la noi, ci, pentru rugăciunile părinţilor noştri, îndreptează viaţa noastră în pace.

Comentarii Facebook


Știri recente