Sf. Cuv. Ioan de la Lavra Veche; Sf. Sfinţit Mc. Pafnutie; Duminica a 2-a după Paști (a Sf. Apostol Toma)

Calendar Ortodox, 19 aprilie

Cuviosul Ioan de la Lavra Veche

Aproape de Ierusalim se afla o mănăstire care se numea Lavra Veche sau Peştera Veche.

La început a fost doar o peşteră de tâlhari, dar a devenit mănăstire prin grija Sfântului Hariton, care, prins fiind de tâlhari, a scăpat din mâinile lor şi a dat de comoara lor.

Cu aceasta el a construit o biserică în peşteră şi una deasupra peşterii. Cuviosul Ioan pe care îl pomenim astăzi este cunoscut sub numele de Ioan „de la Peştera Veche”, pentru că a fost unul din urmaşii lui Hariton, ce a slujit în ea.

A trăit din tinereţe acolo, iar pentru viaţa lui îmbunătăţită s-a învrednicit a fi hirotonit preot.

Tropar, glasul 8

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ioan, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Sfântul Sfințit Mucenic Pafnutie

Tot în această zi se face pomenirea Sf. Sfințit Mucenic Pafnutie. Unele surse spun că ar fi fost un episcop egiptean exilat la minele din Palestina în timpul persecuției lui Dioclețian (284-305), împreună cu mulți alți egipteni.

Alții spun că ar fi fost mucenicit prin foc, fiare sălbatice și în final i s-ar fi tăiat capul.

Tropar – Glasul 4

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Pafnutie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Evanghelia din duminica a 2-a după Paști (a Sf. Apostol Toma)

Ev. Ioan 20:19-31:
În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară și ușile fiind încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus și a stat în mijlocul lor și le-a zis: Pace vouă! Și, zicând acestea, le-a arătat mâinile și coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul.
Atunci Iisus le-a zis iarăși: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi. Și, spunând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate, și cărora le veți ține, ținute vor fi. Însă Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus.
Deci i-au spus lui ceilalți ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.
Și, după opt zile, ucenicii Lui erau iarăși înăuntru, și Toma era împreună cu ei. Și a venit Iisus, ușile fiind încuiate, și a stat în mijlocul lor și a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele, și adu mâna ta și o pune în coasta Mea, și nu fi necredincios, ci credincios! A răspuns Toma și I-a zis: Domnul meu și Dumnezeul meu! Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut.
Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut! Iisus a făcut înaintea ucenicilor Săi și alte multe minuni, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris ca să credeți că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, viață să aveți în numele Lui.

Mineiul mai menționează la această dată și pomenirea:

  • Sf. Sfințit Mucenic Pafnutie;
  • Sf. Socrat și Dionisie;
  • Preacuv. Gheorghe Mărturisitorul, Episcopul Antiohiei Pisidiei;
  • Sf. Trifon, Arhiepiscopul Constantinopolului;
  • Sf. Slăvit Cuvios Mucenic Agatanghel de la Esfigmenu;
  • Cuv. Simeon, egumenul Sfintei Mănăstiri Filoteu din Muntele Athos.

Știri recente