Duminica Sfinților Români; Sf. Mc. Leontie, Ipatie și Teodul; Sf. Cuv. Erasm (Dezlegare la pește)

Duminica Sfinților Români

Biserica Ortodoxă Română a rânduit, prin hotărârea Sfântului Sinod din 20 iunie 1992, ca în a doua Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt să se sărbătorească Duminica Sfinților Români.

„Multe biserici dreptmăritoare în decursul veacurilor au așezat în ceata sfinților și cinstesc după cuviință pe unii dintre fiii lor, care au bineplăcut înaintea lui Dumnezeu prin viețuirea în Hristos și prin mărturia dată despre aceasta, rânduind în același timp o zi de prăznuire pentru toți sfinții știuți și neștiuți, pe care Dumnezeu i-a înscris în cartea aleșilor Săi. Biserica Ortodoxă Română și-a cinstit după vrednicie pe toți fiii ei, sfinți plămădiți de evlavia neamului românesc din care au răsărit martiri, mărturisitori, apărători ai dreptei credințe și mari trăitori din rândurile credincioșilor, cuvioșilor, preoților și ierarhilor care dintotdeauna au strălucit în cununa Bisericii strămoșești, iar în cer sunt împodobiți cu slavă” (Actul sinodal din 21 iunie 1992).

Actul sinodal spune că prin acești sfinți se arată „lucrarea Sfântului Duh în Biserica noastră de-a lungul veacurilor”.

Mai multe informații despre numărul sfinților români cunoscuți de Biserica noastră și identitatea lor: click aici.

Troparul Sfinților Români

Cuvântul dumnezeiesc pe pământul românesc a odrăslit, iar Biserica străbună cu sfinți s-a împodobit. Vrednici luptători s-au arătat mucenicii și mărturisitorii care pentru Hristos viața și-au jertfit, iar cuvioșii și pustnicii întru nevoințe urmând calea Domnului, chipuri îngerești au dobândit. Arhiereii și preoții neîncetat vestind Cuvântul Evangheliei au mărturisit, iar binecredincioșii voievozi biserici au înălțat și cu dreptslăvitorii creștini cu râvnă și jertfelnicie credința ortodoxă și țara au apărat. Toate cetele sfinților, împreună rugați pe milostivul Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Sfinții Mucenici Leontie, Ipatie și Teodul

Acești sfinți mucenici au pătimit în Tripolis, Fenicia, în timpul împăratului Vespasian (69-79) din porunca proconsulului Adrian. Leontie era un ostaș creștin, grec de neam.

Proconsulul a trimis în Tripolis mai mulți soldați cu tribunul Ipatie și cu Teodul ca până la sosirea sa în Tripolis să-l prindă pe Leontie și să-l poată judeca.

În timp ce se aflau pe drum, Leontie le-a ieșit în cale și i-a invitat în casa sa. În cele din urmă, Leontie le-a mărturisit cine este. Prin cuvântul lui Leontie, Ipatie și Teodul au primit pe învățătura creștină și s-au botezat, iar la sosirea și judecata proconsulului Adrian s-au înfățișat și ei.

Toți au mărturisit pe Mântuitorul Iisus Hristos și au îndurat până la sfârșit chinurile la care au fost supuși, lăudând pe Dumnezeu. Trupul mucenicului Leontie a fost aruncat în afara orașului, însă creștinii din Tripolis l-au îngropat cu cinste.

Tropar glas 4

Mucenicul Tău, Doamne, Leontie, întru nevoinţa sa, cununa nesctricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Sfântul Cuvios Erasm.

Comentarii Facebook


Știri recente