Cadre medicale şi pacienţi s-au rugat Sfinţilor Cosma şi Damian: Hramul paraclisului Spitalului Boldescu din Ploieşti

Biserica Ortodoxă cinsteşte în data de 01 noiembrie pe Sfinţii Cosma şi Damian. Aceşti mari doctori fără de arginţi au fost cinstiţi încă din ajunul sărbătorii, luni, 31 octombrie 2016, la capela Spitalului Boldescu din Ploieşti care îi are ca ocrotitori.

Începând cu ora 17:00, părintele protoiereu Adrian Matei, protopop al Protoieriei Ploiești Nord, împreună cu un sobor de preoţi, a oficiat Slujba Acatistului Sfinţilor Cosma şi Damian şi Vecernia unită cu Litia.

Cadrele medicale, bolnavii internați, dar și credincioșii veniți din afara spitalului s-au rugat alături de un distins sobor format din preoți de caritate și preoți slujitori din Protoieriile Ploiești Nord și Ploiești Sud. Părintele Protoiereu Adrian Matei a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat frumusețea vieții sfinților, voința lor arzândă pentru a-L urma pe Hristos precum și importanța slujirii lui Hristos cu sinceritate, fără a aștepta ceva în schimb. De asemenea, părintele Adrian Matei a adresat felicitări pr. Dragoș Badea, preot de caritate al Spitalului Boldescu și Secretar al Protoieriei Ploiești Nord, pentru activitatea desfășurată în cei 7 ani de slujire în acest locaș de cult, după cum a precizat dl. Catalin George Sandu – Protoieria Ploiești Nord.

1 M Sf. doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, din Asia – Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente