Buzău: Arhiepiscopul Ciprian a sfinţit o cruce dedicată Sfântului Sava Gotul

Arhiepiscopul Ciprian a sfinţit marţi o cruce monument în amintirea muceniciei Sfântului Sava Gotul. Crucea a fost amplasată pe malul râului Buzău, lângă podul de la intrarea în comuna buzoiană Mărăcineni.

Sfântul Mucenic Sava Gotul s-a născut în jurul anului 334, într-un sat aflat nu departe de râul Mousaios (Buzăul de astăzi). La sărbătoarea Învierii Domnului din anul 372, Sfântul Sava a fost prins şi chinuit de un grup de păgâni, în vederea lepădării de Hristos. A refuzat şi a fost înecat în râul Buzău. Era a cincea zi de Paști – 12 aprilie 372.

Sfinţirea crucii. Foto credit: Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei

Ierarhul i-a felicitat pe cei care s-au implicat în realizarea monumentului, în special pe părintele Mihail Milea.

Sfinţirea a fost precedată de oficierea Sfintei Liturghii în biserica Înălțarea Sfintei Cruci din cartierul buzoian Micro III, cu ocazia hramului.

În omilia sa, Arhiepiscopul Ciprian a evidenţiat semnificațiile sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci și importanța cinstirii Crucii.

„Când ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci și spunem: «În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh», mărturisim credința în Dumnezeu‑Sfânta Treime, dar și credința în Întruparea, Moartea și Învierea Mântuitorului Hristos pe Cruce, ceea ce înseamnă că aceasta nu a constituit doar durere și suferință, ci și speranță pentru înviere”.

„Înseși cuvintele pe care le‑am rostit împreună – «Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o mărim!» – exprimă acceptarea Jertfei răscumpărătoare a Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră, dar și afirmarea biruinței Vieții asupra morții, prin Învierea lui Hristos, deoarece nu Crucea singură, înțeleasă ca pătimire, ca suportare a unor chinuri sau necazuri, are ultimul cuvânt în viața omului, ci Crucea unită cu lumina Învierii, care înseamnă pace, bucurie și fericire în Împărăția lui Dumnezeu. Pentru aceasta, Crucea a devenit emblema creștinismului, semn de mărturisire a credinței și armă împotriva diavolului”, a afirmat Înaltpreasfinția Sa.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei.

Sursă foto: Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei

Comentarii Facebook


Știri recente