Bucurie duhovnicească pentru credincioșii din Comuna Ciocănești, Suceava

IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Radautilor s-a aflat astăzi, 11 mai 2014, în mijlocul credincioșilor din comuna Ciocănești, jud Suceava.

„Ierarhul a fost așteptat de majoritatea locuitorilor de pe valea Bistriței Aurii pentru a sfinți pictura bisericii din comuna Ciocănești, Muzeul Etnografic din sat precum și Așezământul misionar Sf Arhangheli, toate însumând atașamentul credincioșilor pentru frumos, tradiție și binele întregii comunități. Sfânta Liturghie, în sobor arhieresc, a fost oficiată pe o esplanadă special amenajata, în curtea bisericii”, a precizat Doina Ciobanu.

Răspunsurile la strana au fost date de Corul parohial mixt al satului.

„La sfârșitul serviciului religios, Arhiereul a ținut cuvânt de învățătură și a oferit distincții de merit oficialităților locale pentru sprijinul acordat în toate activitățile spirituale și culturale inițiate de comitetul parohial al bisericii. Pr paroh, dr. Ilie Rusu a fost hirotesit în rangul de iconom stavrofor”, a mai spus Doina Ciobanu.

Biserica satului are ca hram, sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului. Așezată pe malul stâng al râului Bistrița Aurie, este atestata documentar în anul 1850. Înaintea ei a existat un alt locaș din lemn, construit în 1810, avându-l drept ocrotitor pe Sfântul Nicolae. Pentru că era situată prea aproape de malul apei, credincioșii au dăruit biserică veche satului Cârlibaba, iar ei au construit un alt sfânt locaș -tot din lemn, care a fost distrus însă în timpul primului război mondial. Biserica fost reconstruita în întregime între anii 1918- 1923 și sfințită în 1923. Între anii 1995-1997, a fost restaurata și reînnoita în totalitate. Aceste lucrări de amploare au fost completate pe parcurs și cu restaurarea și repictarea interiorului.

În apropierea bisericii a fost ridicat și Așezământul misionar Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, construit în stilul caracteristic caselor din Ciocănești, prin contribuția financiară și materială a oamenilor din întreaga comună.

Muzeul Etnografic, construit și împodobit după modelul tradițional din zonă, adăpostește lăzi de zestre și obiecte din gospodăria populară munteneasca.

Comentarii Facebook


Știri recente