Bucureştenii vor avea ocazia să aducă cinstire Brâului Maicii Domnului care va fi adus în pelerinaj la parohia bucureşteană Sfinții Arhangheli – Huedin în perioada 27 -29 septembrie 2019.
Mănăstirea Kato Xenia a fost întemeiată în timpul împăratului bizantin Andronic al II-lea Paleologul.
Fragmentele din Brâul Maicii Domnului au fost primite în dar de la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos în anul 1522.
Brâul Maicii Domnului de la Kato Xenia a mai fost adus în pelerinaj în Arhiepiscopia Bucureştilor. Ultima oară credincioşii i-au adus cinstire la Catedrala din Voluntari în luna mai.
Brâul Maicii Domnului
Potrivit Tradiției Bisericii Ortodoxe, cinstitul Brâu al Maicii Domnului a fost țesut din fire de cămilă, de însăși Fecioara Maria.
Conform Sinaxarului zilei de 31 august, cinstitul Brâu a fost mutat din Ierusalim în cetatea Constantinopolului în timpul anilor de domnie ai împăratului Arcadie (395-408), fiul lui Teodosie cel Mare. Cu gândul de a proteja capitala Imperiului și pe locuitorii acesteia, împăratul l-a aşezat într-un sipet pe care l-a numit „racla sfântă”.
De atunci, racla n-a mai fost deschisă decât pe vremea împăratului bizantin Leon cel Înţelept (886-912), cu scopul de a o vindeca pe împărăteasa Zoe, care era chinuită de un duh necurat.
În semn de recunoştinţă, împărăteasa Zoe a brodat Brâul cu fir de aur. În a doua jumătate a sec. al XII-lea, Brâul a fost împărțit în fragmente, care au fost dăruite mai multor biserici.
Foto credit: Arhivă Basilica.ro