Botezul Domnului prăznuit în Cetatea Severinului

În aceste zile, după ce lumea creștină a gustat bucuria Nașterii Domnului, asistăm la o pregătire duhovnicească graduală în scopul participării la un eveniment semnificativ pentru iconomia mântuirii, consacrat de Epifania și Botezul de la râul Iordan, unde Hristos, Dumnezeu-Omul, primește botezul din mâna Sf. Ioan Botezătorul, prilej cu care are loc arătarea Sfintei Treimi și mărturisirea iubirii Paterne.

Urmând așezămintelor și tradițiilor strămoșești, după praznicul Sfântului Vasile cel Mare, credincioșii severineni au purces pe drumul curățirii sufletești și trupești, gătindu-și casele în așteptarea preotului, care le-a călcat pragul, botezându-i după datină. Sărbătoarea baptismală a început la Catedrala Episcopală încă de sâmbătă dimineața, din Ajunul Bobotezei.

Duminică, 6 ianuarie, după ce au participat în comuniune la Sfânta Liturghie, preoții și credincioșii de la toate bisericile din municipiul Drobeta Turnu Severin au plecat într-o procesiune solemnă spre portul dunărean pentru slujba sfințirii Aghiasmei Mari.

În drumul lor, grupurile organizate de credincioși s-au întâlnit cu procesiunea care a pornit de la Catedrala Episcopală, în frunte cu Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei. În cadrul procesiunii a fost purtată Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, Icoana Botezului Domnului și steaguri înalte cu diferite scene biblice.

În port, slujba sfințirii Aghiasmei Mari a fost săvârșită într-un loc special amenajat de către Părintele Episcop Nicodim, după care ierarhul a binecuvântat apele fluviului.

În cuvântul de învățătură, Întâistătătorul Eparhiei a îndemnat fiii cetății la urmarea lui Hristos în faptă și cuvânt, spre a se învrednici de vederea cea duhovnicească asemenea celor din vechime, prezenți la Epifania iordanică. Gândul Arhipăstorului s-a îndreptat și către cei aflați în suferințe și lipsuri, cerând pentru aceștia de la Dumnezeu îndeplinirea cererilor celor de folos, sănătate și viață îndelungată. În încheierea cuvântului, Preasfințitul Nicodim a mulțumit credincioșilor pentru prezența în număr mare și autorităților locale pentru implicarea în organizarea procesiunii, ce a avut ca efect desfășurarea ceremoniei religioase într-o atmosferă de adâncă rugăciune.

Răspunsurile au fost date de grupul psaltic al Catedralei Episcopale „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”.

Creștinii au luat Aghiasma în recipiente speciale , au gustat-o și au dus-o cu evlavie la casele lor.

Aghiasma mare se păstrează nestricată vreme îndelungată, rămânând tot așa de proaspătă, de curată și de bună la gust, ca atunci când a fost scoasă din izvor, fapt pe care îl remarcă, din vechime, Sfinții Părinți și scriitorii bisericești.

Credincioșii severineni vor păstra Aghiasma la loc de cinste, în sticle curate, în care se pune de obicei un fir de busuioc. Din această apă se va gusta pe nemâncate, în zile de post și ajunare sau la sărbători mari.

Comentarii Facebook


Știri recente