Boboteaza la Tulcea în anul 2016

Anul acesta 2016 în Episcopia Tulcii ca și în celelalte Eparhii din țară, în toate bisericile s-au săvârșit slujbe și rânduieli bisericești cu ocazia cinstirii marelui praznic al Botezului Domnului sau al Bobotezei.

Conform tradiției, Preasfinţitul Părinte Visarion Episcopul Tulcii a oficiat Sfânta Liturghie arhierească la Catedrala Episcopală ,Sfântul Nicolae din Tulcea, în cadrul căreia a avut loc şi o hirotonie întru preot, după care au urmat şi îndătinatele manifestări religioase:

– La ora 12,15 preoții și credincioșii parohiilor centrale (Sf. Nicolae, Buna Vestire şi Sf. Gheorghe) ale municipiului Tulcea în frunte cu Întâistătătotul Eparhiei au pornit în procesiune religioasă organizată din fața Catedralei Episcopale – str. Babadag – strada Unirii – cu destinație finală faleza Dunării, unde așteptau deja numeroși credincioşi.

– La ora 12,30, Preasfinția Sa, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a săvârșit slujba Aghiezmei Mari pe nava Mirceşti, a binecuvântat apoi creștinii și apele Dunării, după care a urmat aruncarea Sfintei Cruci în Dunăre și recuperarea ei de către câțiva tineri tulceni (angajați I.S.U.).

Preasfințitul Părinte Visarion a rostit cu acest prilej un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre importanța și semnificația acestui praznic în viața creștină, care înseamnă unitate, pace în inimi şi în lume, duh de rugăciune unit cu toată fapta cea bună, ca timp de binecuvântare și sfințenie, dar și de aleasă bucurie duhovnicească. Un moment emoționant a fost atunci când Preasfintia Sa a binecuvântat mulțimea credincioșilor prezentă la slujbă cu crucea recuperata din apele Dunării, după cum ne-a mărturisit Alexandru Chituţă.

Pentru credincioşii participanţi la slujba de sfinţire a apei pe faleza Dunării, Protoieria Tulcea a pregătit 5000 de sticle cu aghiazmă.

Comentarii Facebook


Știri recente