Boboteaza la românii din Zagreb. „Cu post și rugăciune desfacem curelele încălțămintei Mântuitorului”

De Bobotează, Părintele Nicolae Ceruță le-a explicat românilor din Zagreb care este semnificația desfacerii curelelor încălțămintei, expresie folosită de Sfântul Ioan Botezătorul în raportarea smerită față de Mântuitorul Hristos.

„Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor”, spunea Sfântul Ioan (Marcu 1:7).

„A descălța pe cineva este, pe de o parte, un act de smerenie, pe de altă parte o invitație de a se odihni”, a explicat parohul românilor din capitala Croației.

„Deci, Sfântul Ioan Botezătorul, ascetul prin excelență, încă nu se vedea pe sine vrednic ca să se odihnească alături de Dumnezeu”.

„Textul evangheliei ne îndeamnă sa fim râvnitori în așteptarea Teofaniei, asemenea Sfântului Ioan, cu post și rugăciune, și în felul acesta să-i desfacem curelele încălțămintei Mântuitorului Hristos ca să se odihnească împreună cu noi în aceasta mare zi a Teofaniei și de aici în toată viața noastră”.

Între credincioșii ortodocși români prezenți la slujbele de Bobotează au fost prezenți Excelența Sa Constantin Mihail Grigore, Ambasadorul României la Zagreb, consilierul Victor Dediu și doamna consul Corina Gălățanu.

După slujbe, Pr. Nicolae Ceruță a fost în vizită la IPS Porfirie, Mitropolitul Zagrebului și Ljubljanei pentru a-l felicita cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului. Foto credit: Parohia Ortodoxă Română din Zagreb

Biserica Ortodoxă Sârbă respectă calendarul iulian nerevizuit, la fel ca Patriarhia Ierusalimului, Bisericile Rusă, Georgiană și Poloneză și monahii din Sfântul Munte Athos.


Parohia Ortodoxă Română din Zagreb a fost înființată în ședința Consiliului Național Bisericesc din 16 martie 2017.

Lăcaşul de cult care deservește românii ortodocşi din regiunea capitalei croate are hramurile „Sfântul Ioan Botezătorul” şi „Sfinţii Împăraţi Constantin și Elena” și funcționează într-o capelă romano-catolică amenajată conform nevoilor liturgice cultului ortodox de Patriarhia Română.

Hramul parohiei este serbat pe 24 iunie, de nașterea Sf. Ioan Botezătorul.

Foto credit: Parohia Ortodoxă Română din Zagreb

Comentarii Facebook


Știri recente