BNR a lansat o monedă dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Iuliu Maniu

Banca Națională a României (BNR) a lansat, în circuitul numismatic, o monedă aniversară din aur cu tema ,,150 de ani de la nașterea lui Iuliu Maniu”.

Moneda a intrat în circulație luni fiind ambalată în capsulă de metacrilat și însoțită de broșură de prezentare și certificat de autenticitate.

Pe aversul monedei este reprezentat palatul Adunării Deputaților din București în perioada interbelică, inscripția „ROMANIA”, în arc de cerc, anul de emisiune „2023”, stema României și valoarea nominală „500 LEI”.

Reversul monedei prezintă portretul, numele și semnătura lui Iuliu Maniu și anii între care a trăit acesta ,,1873” respectiv ,,1953”.

Tirajul maxim pentru moneda din aur este de 1.000 piese. Monedele din aur cu tema ,,150 de ani de la nașterea lui Iuliu Maniu” au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Iuliu Maniu a fost un politician român, deputat de Transilvania în Dieta de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României. S-a născut în data de 8 ianuarie 1873 și a trecut la cele veșnice în data de 5 februarie 1953.

Foto credit: BNR

Comentarii Facebook


Știri recente