Cocoţată pe un platou de sub muntele Lapoş, chiar în coasta Dărmăneştilor (judeţul Bacău), biserica de lemn „Sfinţii Voievozi“ e o poveste care nu încetează a se spune. Una despre o mână de ardeleni care au trecut munţii, spre Moldova, aciuându-se sub aceste creste primitoare, şi care au ştiut a se îngriji cum se cade de cele trebuitoare sufletului.Pe Lapoş am ajuns într-o după-amiază caldă, după un urcuş abrupt, pe un drum nici pietruit, nici nepietruit, nici drept, nici cu gropi prea mari, aşa cum îi şade bine unei căi de acces aflate în vecinătatea unui oraş, în România. După traseul anevoios, priveliştea de pe Lapoş mi s-a părut un miracol. Albastrul şi verdele, ca într-un joc năstruşnic, s-au dat de-a buşilea, de jur împrejur, lăsând în urmă tuşe vii. Zugrăveala naturii e fără pereche, culorile au tonuri perfecte. Dinspre centura de munţi ce fac roată în jurul satului, nori bolfoşi, vineţi de supărare, vin înfulecând postate mari de cer, gata să se stropşească cu picuri grei la oameni, grădini şi case.
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
