Biserica Sfântul Mina – Vergului, în sărbătoare

Mii de bucureșteni au participat astăzi, 11 noiembrie 2013, la hramul Bisericii „Sfântul Mina” – Vergului din București.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre minunile și virtuțile Sfântului Mucenic Mina: „Important pentru cei care vin și se închină Sfântului Mare Mucenic Mina este faptul că trebuie să aibă nădejde în mijlocirea acestui mare făcător de minuni și mai ales în puterea lui Dumnezeu care lucrează prin sfinții Săi. Dumnezeu nu lasă trecute cu vederea rugăciunile noastre și fiecare rugăciune pe care o înălțăm unui sfânt ca să mijlocească pentru noi, odată cu rugăciunea noastră se înalță către cer și rugăciunea și mijlocirea sfântului pentru ca Dumnezeu să ne ocrotească și să împlinească toate cele care ne sunt de folos”.

Sfintele moaște ale Sfântului Mucenic Mina vor rămâne spre închinare în baldachinul special amenajat în curtea bisericii până ce ultimul credincios se va închina.

Biserica Vergu din Capitală a fost ridicată în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, iar moaștele Sfântului Mucenic Mina se află aici din anul 1874. Lăcașul de cult este cercetat frecvent de credincioși care vin să îi ceară Sfântului Mina să mijlocească pentru ei.

Comentarii Facebook


Știri recente

Episcopia Canadei: Conferințele Postului Mare, online

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei vă invită la seria de întâlniri duhovnicești „Conferințele Postului Mare 2021 – «Prin ușile pocăinței spre bucuria Învierii»”. Întâlnirile vor fi transmise online (via Zoom/Facebook) în primele cinci duminici ale…