Biserica Sfântul Haralambie – Bellu din București este astăzi în sărbătoare

Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie, izbăvitorul de ciumă și de foamete, a fost cinstit de credincioșii români cu mare evlavie, în special în vremurile cele mai grele când țara noastră a fost amenințată de molime și primejdii, informează „Ziarul Lumina”. Sfântul Ierarh al Magneziei, martirizat în anul 202, este ocrotitorul Parohiei „Sfântul Haralambie”- Bellu din București, care a păstrat memoria faptelor lui bune săvârșite de-a lungul vremurilor trecute sau mai apropiate de noi.

Parohia „Sfântul Haralambie” – Bellu este situată în cartierul Șerban Vodă din Capitală, în partea dreaptă a șoselei ce duce spre Oltenița. Biserica parohială de pe strada Traian, nr. 33, a fost ridicată în anii de după încheierea celui de al Doilea Război Mondial, în plină instaurare a regimului comunist în țara noastră. Pe vremea aceea lăcașul era în afara Bucureștiului, în comuna Șerban Vodă. Enoriașii acestei parohii erau în special muncitori care lucrau la fabricile din jurul Bucureștilor, foarte mulți fiind veniți din Ardeal.

„Ziua de 10 februarie este rezervată în fiecare an prăznuirii unuia dintre primii ierarhi ai Bisericii creștine, Martirul Haralambie, Episcopul Magneziei, care prin întreaga sa activitate și prin exemplul pe care el l-a dat înaintea credincioșilor săi a făcut să întărească prin sângele său credința în Mântuitorul Iisus Hristos. Această credință s-a transmis iată peste veacuri și la marginea Bucureștiului. În anul 1947, în comuna Șerban Vodă, la aproape 11 km de București, credincioșii au hotărât să construiască o biserică pentru închinare spre slăvirea Sfântului Mucenic Haralambie”, ne-a spus părintele paroh Gheorghe Dogaru de la Parohia „Sfântul Haralambie”- Bellu. Perioada regimului totalitar ateu a impus numeroase restricții lăcașului, astfel căacesta nu a fost construit definitiv niciodată în anii comunismului sau dotat complet cu cele necesare cultului ortodox. Altarul bisericii a fost adăugat la sfârșitul anilor 1950, iar pictura a fost săvârșită în anii 1968-1969.

Anii 1980 au fost deosebit de grei, biserica fiind propusă pentru demolare. A fost înlăturat gardul împrejmuitor și lăcașul a fost debranșat de la utilități. Revoluția din 1989 a împiedicat însă ca planurile de sistematizare să se împlinească și lăcașul a fost salvat.

După 1990 slujbele s-au desfășurat în mod normal în această biserică, care însă avea nevoie urgentă de multe lucrări de reparație și înfrumusețare.

În anul 2004 a fost numit paroh părintele Gheorghe Dogaru, care a coordonat realizarea unor lucrări urgente și necesare pentru buna desfășurare a slujbelor și a activității în biserică. S-a montat o centrală termică și s-a înlocuit instalația electrică învechită. S-a montat o instalație de sonorizare modernă, iar biserica a fost din nou racordată la utilități. Mobilierul bisericesc vechi a fost înlocuit cu unul nou, confecționându-se strane și iconostase noi. În anul 2007, lăcașul a fost înfrumusețat la exterior prin adăugarea unui pridvor închis, iar altarul bisericii a fost reconstruit în 2011, pentru că cel inițial, construit în anii 1950, nu avea fundație și se erodase. În anul 2008 a fost recuperat terenul care compunea inițial curtea bisericii, a fost împrejmuit și amenajat. Prin redobândirea terenului s-au construit un lumânărar nou, o capelă mortuară și spații destinate oficiului parohial pentru depozitare. Curtea interioară s-a asfaltat și s-a pavat cu dale și s-a construit un altar de vară de 50 de metri pătrați.

Sprijin material pentru nevoiași și daruri de hram

Parohia „Sfântul Haralambie”- Bellu ajută după posibilități diferite persoane din parohie care au nevoie de sprijin material. Lunar se acordă o bursă de studiu pentru un elev seminarist și sunt plătite medicamentele prevăzute în rețete pentru bătrânii cu pensii modeste. De asemenea, cu prilejul hramului se pregătesc pachete cu daruri pentru credincioși.

„În ziua hramului, în afară de împărtășirea din darurile duhovnicești, credincioșii care participă la Sfânta Liturghie se împărtășesc și din neprețuitul dar al bunătății pe care unii enoriași și Consiliul și Comitetul parohial l-au pregătit. Din anii anteriori am constatat că numărul celor care s-au bucurat de daruri este întotdeauna în creștere. Dacă începuserăm cu 150 de pachete, anul acesta am pregătit 350 de pachete pentru credincioșii care participă la hramul bisericii. De asemenea, s-au pregătit pachete pentru bătrânii și familiile nevoiașe și pentru bolnavii care nu pot să ajungă în ziua hramului la slujbă”, ne-a spus părintele paroh.

Comentarii Facebook


Știri recente

LIVE: Slujba Învierii la Catedrala Patriarhală

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel oficiază slujba Învierii la Catedrala Patriarhală. Mii de credincioși participă la eveniment pe Colina Patriarhiei. Din soborul slujitor fac parte Preasfințiții Părinți Varlaam Ploieşteanul şi Paisie Sinaitul, Episcopi vicari patriarhali, precum…