Biserica Sf. Mina din Constanța colectează și distribuie rechizite școlare pentru elevii din zece sate constănțene

Biserica „Sfântul Mina” – Parc Tăbăcărie din Constanța a iniţiat o campanie de colectare şi distribuire de rechizite şcolare pentru elevii din zece sate constănțene.

Acţiunea are ca scop prevenirea abandonului şcolar şi se desfăşoară în perioada 1 august – 3 septembrie, informează Parohia pe pagina de Facebook.

Cei interesaţi pot dona un ghiozdan cu rechizite până în 31 august şi au posibilitatea de a participa şi la campania de distribuire din 3 septembrie.

Reprezentanţii parohiei au menţionat că vor dubla, până la data limită, numărul de ghiozdane primite prin donaţie.

Foto credit: Facebook / Biserica Sfântul Mina Constanța


Știri recente

Hramul Catedralei din Alexandria – 2026 | În imagini

Catedrala din Alexandria și-a sărbătorit hramul duminică, 30 august 2026, printr-un moment liturgic solemn. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, împreună cu Preasfințitul Părinte Nicodim de Skopelos, Episcop-vicar…