Biserica Sf. Gheorghe din Botoșani restaurată cu fonduri europene: „O rană a orașului s-a închis”

Primăria Botoșani a găzduit luni conferința de închidere a proiectului „Reabilitarea și dezvoltarea turistică a monumentului istoric «Ansamblul Bisericii Sf. Gheorghe»”. Proiectul a inclus și realizarea unui tur virtual al monumentului istoric.

Reabilitarea a fost realizată prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020, iar proiectul a avut valoarea totală de două milioane de euro, a transmis Primăria Botoșani.

„Ceea ce nu s-a făcut în zeci și zeci de ani s-a realizat în doi ani de zile. O rană a orașului s-a închis în sfârșit. Cred că acum doamna Elena și toți cei care au slujit în această biserică de-a lungul timpului se bucură din Ceruri și vor fi și mai fericiți după ce va fi realizată și pictura”, a precizat Părintele Paroh Dumitru Mateciuc la eveniment.

Primăria Botoșani a găzduit luni, 6 februarie 2023, conferința de închidere a proiectului „Reabilitarea și dezvoltarea turistică a monumentului istoric «Ansamblul Bisericii Sf. Gheorghe»”. Foto: Primăria Botoșani

Lucrările, demarate în august 2020 și finalizate la începutul lunii septembrie 2022, au presupus intervenții de protecție, conservare și reabilitare atât pe partea de interior, cât și de exterior a bisericii, inclusiv la turnul clopotniță. A fost realizat iluminatul arhitectural și a fost refăcut cadrul natural.

Inedită este partea de digitizare asigurată prin proiect, care permite ca Biserica – monument Sf. Gheorghe să poată fi vizitată și de la distanță.

Lăcașul de cult a fost complet reabilitat în concordanță cu arhitectura și racordat la toate utilitățile.

„Țin să mulțumesc celor implicați în acest proiect dar, întâi de toate, mulțumirile se cuvin botoșănenilor care au contribuit la reabilitarea lăcașului de cult. Inițial, cei 2% ca parte de cofinanțare a Primăriei Municipiului Botoșani reprezentau 140.000 de lei. Acest proiect s-a închis cu o cofinanțare de 3 milioane de lei, o sumă consistentă pe care a trebuit să o asigurăm pentru a ajunge la bun sfârșit și pentru a respecta și generațiile viitoare, predându-le moștenirea pe care am primit-o și noi”, a menționat Primarul Cosmin Andrei.

Ctitorită în 1551 de doamna Elena Rareș, văduva domnitorului Petru Rareș, Biserica „Sf. Gheorghe” este pe lista monumentelor istorice din județul Botoșani.

Foto credit: Facebook / Primăria Municipiului Botoșani

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente