Biserica românească din Sofia se pregătește de centenar

Biserica „Sfânta Treime” din Sofia împlinește anul viitor un secol de slujire neîntreruptă în limba română. Cu această ocazie, vor fi organizate mai multe evenimente aniversare.

La festivitățile centenarului bisericii românești din Sofia a fost invitat Preafericitul Părinte Patriarh Neofit al Bulgariei. Invitația i-a fost transmisă la începutul acestui an de Ambasadoarea Brândușa Predescu.

Biserica „Sfânta Treime” din Sofia are o semnificație specială pentru Patriarhul Neofit, întrucât a locuit pe când era elev într-o clădire din apropierea bisericii împreună cu fratele și mama sa.

„Mama lor era slujitoarea bisericii noastre, la pangar – vindea lumânări, iar ei au trăit în niște dependințe pe care le avem aici, în interiorul complexului”, a declarat Pr. Neluțu Oprea, reprezentantul Patriarhiei Române în Sofia, într-un interviu pentru Matricea Românească.

Festivitățile vor fi organizate cu ajutorul Ambasadei României în Bulgaria.

Biserica „Sfânta Treime” a fost construită cu sprijinul comunităților de români și aromâni din Bulgaria, iar piatra de temelie a fost pusă în data de 9 mai 1905 pe locul unde se afla consulatul Austro-Ungariei. Ulterior, biserica a fost trecută în proprietatea Statului Român.

Biserica „Sfânta Treime” din Sofia a fost proiectată de arhitectul Friedrich Grünanger în stil neobrâncovenesc, cu trei cupole, lucrările fiind finalizate în 1912.

Activitatea bisericească a fost suspendată pe timpul Primului Război Mondial și reluată după încheierea conflictului militar.

Inaugurarea festivă a Bisericii „Sfânta Treime” din Sofia a avut loc în data de 6 decembrie 1923.

Sursă Foto: Konstantin Obretenov

Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente