Biserica parohiei prahovene Gorgota a fost binecuvântată după încheierea lucrărilor de restaurare

În ziua hramului, biserica parohiei prahovene Gorgota a fost binecuvântată la încheierea lucrărilor efectuate de către Preasfințitul Părinte Varlaam Plo­ieșteanul.

Clopotniţa a fost restaurată, iar noile clopote amplasate în turla acesteia, informează Ziarul Lumina.

Episcopul vicar patriarhal a oficiat apoi Sfânta Liturghie în lăcaşul de cult.

Predică, ierarhul i-a îndemnat pe credincioşi să urmeze pilda vieții Sfântului Proroc Ilie.

„Pomenirea Sfântului Ilie, mai ales în această perioadă de secetă atât de mare, este un moment și un îndemn la reflecție, să comparăm viața noastră cu viața oamenilor din timpul lui Ilie, care L-au părăsit pe Dumnezeu”.

„Să comparăm zelul și râvna lui Ilie în apărarea credinței și lucrarea Bisericii de a-L mărturisi pe Hristos lumii acesteia, care se arată din ce în ce mai ostilă lui Dumnezeu, considerându-se autonomă”.

„Să urmăm pilda vieții Sfântului Proroc Ilie, care a avut râvnă pentru Domnul Savaot”, a subliniat PS Varlaam Ploieşteanul.

Părintele Episcop a acordat dis­tincții ctitorilor și binefăcătorilor bisericii din partea Patriarhului Daniel.

Foto credit: Ziarul Lumina

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente