Biserica Ortodoxă Română reprezentată la simpozionul „Libertatea religioasă în Italia”

Pr. Gheorghe Zavate a participat joi la simpozionul cu tema „Libertatea religioasă în Italia. Probleme și perspective” organizat la Roma, în Sala Zuccari a Palatului Giustiniani din cadrul Senatului Republicii Italiene.

Clericul român a fost delegatul Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, se menţionează pe site-ul eparhial.

Părintele Gheorghe a transmis mesajul ierarhului și a prezentat perspectiva și așteptările comunității ortodoxe române din peninsulă.

Principalele teme discutate au fost: necesitatea unei legi care să tuteleze libertatea religioasă în Italia; importanţa folosirii în mod etic și responsabil a mijloacelor de comunicare în masă; informarea corectă a cetățenilor în ce privește prezența și manifestarea cultelor religiose cu tradiție veche sau a celor mai noi.

Simpozionul, structurat pe modelul unei mese rotunde, a permis intervenția tuturor celor care au dorit să exprime problemele cu care se confruntă comunitățile lor din lipsa unui cadru legal adecvat în care să funcționeze fiecare comunitate religioasă recunoscută sau nu de statul italian.

Evenimentul la care au participat profesori, avocați, jurnaliști, cercetători din spațiul interreligios, reprezentanți ai multor confesiuni și culte prezente în Peninsulă a fost moderat de profesorul Massimo Introvigne, coordonatorul International Religious Freedom Roundtable – Italia.

Foto credit: Episcopia Italiei

Comentarii Facebook


Știri recente