Georgia | Moaştele Sfintei Ketevan vor fi repatriate pentru şase luni

Sfânta Ketevan

În urma negocierilor dintre India şi Georgia, moaştele reginei Ketevan, de origine gruzină, vor fi repatriate pentru o perioadă de şase luni, informează pravoslavie.ru. Odoarele acesteia au fost descoperite în anul 2013 la Goa, pe locul unui fost aşezământ monahal.

Georgia va organiza mai multe manifestări culturale şi religioase închinate acestei sfinte împărătese, personalitate iconică pentru naţiunea gruzină. Ministerul Culturii şi cel al Afacerilor externe, împreună cu Biserica Ortodoxă a Georgiei, vor asigura transportul moaştelor sfintei Ketevan în diferite părţi ale Georgiei. Fragmente din moaştele sale vor fi duse la Muzeul naţional şi la Biserica Sfânta Treime din Tibilisi, precum şi în ale eparhii din ţară.

Sfînta Mare muceniţă Ketevan a fost descendentă din familia imperială Bagration. A devenit soţia lui David, urmaşul împăratului Alexandru al II lea din Kakheti (1577-1605). Cumnatul ei, pe nume Constantin, s-a convertit la islam şi a devenit comandant în armata persană. Ascultând sfaturile împăratului Abbas I al Persiei a trimis assasini care i-au ucis tatăl şi fratele.

Apoi,  Abbas I, ameninţând Georgia cu distrugerea, a constrâns autorităţile feudale din Kakheti să predea o sumă de ostateci de seama. Printre ei s-a aflat şi împărăteasa Ketevan. Pentru aproximativ un deceniu (1614-1624), sfânta a rămas în Shiraz, ca prizonier al conducătorului Abbas I. În 1624, împăratul persan a încercat să o convertească pe regină la credința islamica. Opunându-se, ea fost torturata și ucisa în data de 22 septembrie 1624.

Conform unor scrieri portugheze, în 1627, brațul drept al acesteia ar fi fost adus în mănăstirea Goa din India care a fost distrusă în secolul 19.

Foto Credit: Wikipedia

Comentarii Facebook


Știri recente