Biserica din cartierul sibian Ștrand a fost sfințită

Sute de sibieni au participat la târnosirea Bisericii „Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil” din cartierul sibian Ștrand, chiar în ziua de hram a lăcașului de cult. Slujba de sfințire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, iar principalii ctitori și binefăcători au primit la final acte de cinstire.

La sfințirea bisericii, credincioșii s-au pregătit ca la o mare sărbătoare a comunității. Mulți dintre ei au îmbrăcat costume populare și l-au întâmpinat pe ierarh cu flori. Alături de cei doi parohi menționați, în soborul de preoți s-au mai aflat pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr și pr. conf. univ. dr. Irimie Marga de la aceeași facultate, protopopul de Sibiu Ioan Coșa și alți slujitori ai sfintelor altare din oraș.

Lăcașul de cult a fost târnosit la exterior cu Sfântul și Marele Mir și stropit cu apă sfințită, iar la interior s-au așezat moaște în Sfânta Masă. A urmat rânduiala de sfințire și înveșmântare a Sfintei Mese, urmată de sfințirea cu aghiasmă a lăcașului de cult.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de IPS Mitropolit Laurențiu și soborul slujitor în biserica nou-sfințită. Pe lângă sutele de credincioși, la sărbătoare au participat parlamentari, autorități locale și oaspeți din alte orașe.

La finalul Sfintei Liturghii, potrivit mitropolia-ardealului.ro, ierarhul i-a hirotesit iconomi stavrofori pe cei doi parohi de la biserica sibiană, pentru a le arăta prețuirea și recunoștința purtată, dar și pentru a le răsplăti truda din acești ani.

În cuvântul de învățătură, IPS Mitropolit Laurențiu le-a mulțumit preoților și credincioșilor de la biserica sibiană pentru jertfa lor permanentă și pentru eforturile din ultima perioada, care au dus la finalizarea lăcașului de cult. A urmat ceremonia prin care Părintele Mitropolit a acordat acte de cinstire Consiliului și Adunării Parohiale și mai multor ctitori și binefăcători ai bisericii din Ștrand.

Comentarii Facebook


Știri recente