Biserica alături de cei afectați de inundații

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei clerul și credincioșii din Eparhia Târgoviștei sunt îndemnați să răspundă chemării Bisericii Ortodoxe Române pentru ajutorarea familiilor afectate de inundații din județul Galați, potrivit unui comunicat emis de Biroul de Presă al Eparhiei.

Menționăm că toate instituțiile și autoritățile județene și locale sunt implicate în acest efort de sprijinire a semenilor noștri aflați în suferință de pe urma inundațiilor. În acest sens facem apel de suflet la credincioșii dâmbovițeni pentru colectarea unor sume de bani, dar și de alimente neperisabile, se mai menționează în comunicat.

Preoții vor face apel la credincioși la finalul Sintei Liturghii de Duminică, 22 septembrie a.c., banii și bunurile colectate urmând a fi transmise către centrele protopopești până miercuri, 25 septembrie a.c..

Sumele colectate vor fi transmise în cel mai scurt timp către sinistrați prin Arhiepiscopia Dunării de Jos, iar bunurile materiale vor fi transportate în localitățile afectate cu sprijinul Crucii Roșii și a Inspectoratului Pentru Situații de Urgență.

Comentarii Facebook


Știri recente