Binele de știut matinal: 5 știri într-un minut

Ți-am pregătit 5 știri importante de ieri, ca să începi dimineața cu „Binele de știut” din viața Bisericii.

Patriarhul Daniel a primit vizita Ambasadorului Republicii Cehe la București

La finalul întrevederii cu Părintele Patriarh Daniel, Excelența Sa Martin Košatka a declarat: „A fost o mare onoare pentru mine să fiu primit de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, liderul spiritual al acestei țări”.

Citește mai mult.

Protopopii din eparhia Clujului au discutat despre proclamarea locală a canonizării Sf. Liviu Galaction

Discuțiile au fost purtate la ultima întâlnire a protopopilor din Eparhia Clujului. La eveniment au participat Mitropolitul Andrei al Clujului și Episcopul vicar Benedict Bistrițeanul al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, precum și membri ai Consiliului Eparhial, protopopi, conducători ai școlilor teologice și inspectorii de religie din județele Cluj și Bistrița-Năsăud.

Citește mai mult. 

Două seri catehetice dedicate tinerilor vor avea loc la Biserica Domnița Bălașa în Postul Mare

Prima va fi susținută de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în 20 martie, a treia a săptămână din Post.

Al doilea eveniment va avea loc în 3 aprilie, în a cincea săptămână din Post și va fi susținut de Părintele Protosinghel Atanasie Ulea, medic, psihiatru, psihoterapeut și consilier eparhial coordonator al Sectorului Pastoral – Liturgic și pentru Misiune din Arhiepiscopia Germaniei, Austriei și Luxemburgului.

Citește mai mult.

Arhiepiscopia Romanului și Bacăului reconstruiește casa unei familii numeroase afectate de un incendiu

Sectorul Social-Filantropic și de Misiune al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și-a asumat să reconstruiască casa unei familii numeroase din eparhie.

În noaptea de 22-23 decembrie 2024, casa familiei Popa din Enăchești, județul Bacău, a fost mistuită de un incendiu devastator, lăsându-i fără adăpost chiar înainte de sărbători.

Citește mai mult. 

Episcopul Iustin a mers în pelerinaj la Niceea, oraș în care acum 1700 de ani avea loc Primul Sinod Ecumenic

Preasfințitul Părinte Iustin a mers luni în pelerinaj la Niceea, orașul în care, acum 1700 de ani, avea loc Primul Sinod Ecumenic. Vizita face parte dintr-un amplu pelerinaj desfășurat în perioada 6-11 februarie, care a inclus mai multe mănăstiri și locuri cu importanță istorică din Capadocia și Asia Mică.

Citește mai mult. 


Știri recente