Biblioteca de la Metrou le propune călătorilor lectura clasică în locul știrilor de pe telefonul mobil

Tu când ai citit în metrou altceva decât știrile de pe telefonul mobil? Biblioteca Națională a României, în parteneriat cu Biblioteca Mitropolitană București, au inițiat joi, de Ziua Națională a Lecturii, un proiect pilot intitulat Biblioteca de la Metrou. Acesta le propune călătorilor să răsfoiască sau chiar să împrumute cărți în format fizic.

Primul raft de cărți a fost inaugurat în stația de metrou Piața Unirii, urmând ca rafturi similare să apară și în alte stații.

„Astăzi, la metrou, ar trebui să auzim: «Atenție, se deschid ușile către lumea cărților!»” a declarat, la lansare, Mihai Barbu, președintele Consiliului de Administrație al companiei Metrorex, care gestionează metroul bucureștean.

Cei care împrumută cărți din Biblioteca de la Metrou sunt rugați să le returneze în bune condiții sau să le înlocuiască cu alte cărți, tot în stare bună de utilizare.

„Practic, începând de astăzi, Biblioteca Metropolitană București va călători, zilnic, cu metroul, prin cărțile pe care călătorii le vor purta cu ei, din stație în stație, până în propria casă”, a transmis și Ramona Mezei, managerul general al Bibliotecii Metropolitane București.

„Este o inițiativă extraordinară, în contextul în care cercetările de la Nielsen Book Data subliniază că generația Z preferă cărțile tipărite, reprezentând 80% din achizițiile din noiembrie 2021 până în 2022”, a adăugat Ramona Mezei, citând un studiu internațional.

„Nu putem decât să sperăm că, într-o zi, și în România ne vom bucura de asemenea procente.”


Date recente publicate de Institutul Național de Statistică indică faptul că peste 11 milioane de români nu au citit nicio carte în ultimul an, informează Agerpres.

Foto credit: Facebook / Biblioteca Metropolitană București

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente