Basilica Travel: Au început înscrierile pentru pelerinajele de Sfintele Paști în Țara Sfântă

Basilica Travel va organiza de Sărbătoarea Sfintelor Paști două pelerinaje în Țara Sfântă. Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile.

Din motive logistice, pelerinajele vor avea intervale diferite, 30 aprilie – 7 mai, respectiv 2 – 9 mai. Participanții vor avea oportunitatea de a se închina la Sfântul Mormânt al Mântuitorului și de a vizita principalele destinații biblice, precum Muntele Tabor, Muntele Fericirilor, Grădina Ghetsimani și Muntele Măslinilor.

De sărbătoarea Învierii Domnului, ambele grupuri vor participa la Sfânta Liturghie oficiată la Așezământul românesc de la Ierusalim.

Costul total al pelerinajului este de 530 euro + 910 USD și presupune asigurarea integrală a transportului, cazării, a taxelor și biletelor de la obiectivele incluse în program și a asigurării medicale.

Cei care doresc să participe vor fi nevoiți să achite un avans minim de 400 euro, în termen de 3 zile de la data rezervării.

Itinerariul complet pentru pelerinajul din 30 aprilie – 7 mai este disponibil aici, iar pentru mai multe detalii despre pelerinajul din 2 – 9 mai accesați următorul link.

De asemenea, Agenția de pelerinaje a Patriarhiei Române mai organizează pelerinaje în Macedonia, Grecia, Turcia și Muntele Athos.

Foto credit: Ziarul Lumina

Comentarii Facebook


Știri recente