Basilica paleocreștină din municipiul Constanța, cu o vechime de 17 secole, va fi restaurată

Basilica paleocreștină din municipiul Constanța, care are o vechime de 1700 de ani, va intra într-un amplu proces de restaurare.

Primăria municipiului Constanța a emis vineri, 9 iulie 2021, Certificatul de Urbanism în vederea obținerii Autorizației de Construire pentru investiția care vizează reabilitarea și punerea în valoare a monumentului istoric, situat pe strada Traian la numărul 19.

Peste acest lăcaş de cult, ce datează din secolele V-VI din epoca romano-bizantină, a fost construit Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Constanţa.

Basilica paleocreştină a fost descoperită întâmplător în curtea interioară a Colegiului, în anul 1962, când au fost începute lucrările la corpul B.

Este vorba despre câteva ziduri ale fostei biserici, precum și o criptă dreptunghiulară, cu tavan boltit și cu trei nișe, una mai mare și două mai mici, unde erau așezate osemintele episcopilor Tomisului. Potrivit istoricilor, această basilică era Episcopia Tomisului, fiind așezată în centrul cetății.

Pictura de pe zidurile criptei, cu motive geometrice, florale și vegetale ar fi cea mai veche pictură de factură creștină din Imperiul Roman de Răsărit. Iar în câțiva ani ar fi putut dispărea definitiv, fiind grav afectată de umezeală și infiltrațiile de apă.

În criptă se află și două bucăți de marmură, părți din altarul episcopal care era deasupra sa. Pe una apare semnul crucii peste un glob (probabil reprezenta globul pământesc), iar pe cealaltă se mai distinge o pasăre, probabil un porumbel, simbol al păcii și al Duhului Sfânt.

Foto credit: Focus Press / Cătălin Iacob

Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile

Comentarii Facebook


Știri recente