Banca de Alimente Moldova instituie „Săptămâna națională de prevenire a risipei de alimente”

Banca de Alimente Moldova a lansat luni „Săptămâna națională de prevenire a risipei de alimente”: 23 – 29 noiembrie.

Campania are ca scop conştientizarea faptului că printr-un comportament responsabil pot fi salvate tone de alimente şi poate fi prevenită foamea.

„Săptămâna națională de prevenire a risipei de produse alimentare este o acțiune care vine să aducă pe agenda zilei un fenomen social foarte important: foamea”.

„Este o primă acțiune care își propune să contribuie la schimbarea obișnuințelor noastre cotidiene, atât la nivel de familie, cât și la nivelul mediului de afaceri, unde există cantități mari de produse care devin deșeuri”, a declarat Oleg Paraschiv, coordonatorul de proiect.

El i-a îndemnat pe toți procesatorii de produse alimentare din Republica Moldova să analizeze posibilitatea colaborării cu Banca de Alimente.

„Aceasta, la rândul ei, crește calitatea serviciilor sociale oferite beneficiarilor băncii. Astfel, oferim o șansă bătrânilor care vin la magazin doar ca să admire alimentele pe care nu și le pot permite sau copiilor care adorm flămânzi”, a mai spus Oleg Paraschiv.

În timpul acestei săptămâni, organizatorii anunţă că se vor desfăşura o serie de evenimente unde vor fi prezentate experienţe de succes din întreaga lume, sfaturi practice pentru familii și modalități de implicare pentru agenții economici.

Evenimentele sunt mediatizate pe pagina oficială de Facebook a Băncii de Alimente Moldova.

Campania va atinge punctul culminant în 28 noiembrie, când va avea loc o colectă de produse alimentare în rețelele de magazine Metro și Kaufland. Produsele donate vor fi distribuite oamenilor aflați la limita existenței din organizaţiile susţinute de Banca de Alimente.

Banca de Alimente, prima instituţie de acest gen din Republica Moldova, a fost implementată de Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei.

Foto credit: Banca de Alimente Moldova


Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente