Balada lui Ciprian Porumbescu a răsunat la Viena, la un deceniu de activitate al Asociației „Mihai Eminescu”

Cu ocazia împlinirii a 10 ani de activitate, Asociația „Mihai Eminescu” a organizat luni un concert de muzică clasică, cu repertoriu din partiturile marilor compozitori români, printre care Ciprian Porumbescu, Mihail Jora și George Enescu.

Concertul, organizat în parteneriat cu Ambasada României în Austria și Institutul Cultural Român din Viena (ICR Viena), a avut loc la Casa Inginerilor din Viena și a fost susținut de violonistul Alexandru Tomescu și pianista Sânziana Mircea.

La eveniment au participat numeroși membri ai comunității românești din Viena și reprezentanți ai autorităților locale.

Cu această ocazie, Andrea Amza Andras, prim coordonator în cadrul Ambasadei României în Austria, a transmis un mesaj de felicitare Asociației „Mihai Eminescu”, din partea Excelenței Sale Emil Hurezeanu, pentru „dedicația și entuziasmul neștirbit cu care a perseverat în păstrarea vie a memoriei marelui poet Mihai Eminescu”, au transmis reprezentanții instituției diplomatice.

Activitatea și buna organizare a Asociației „Mihai Eminescu” a fost, de asemenea, evocată și de Andreea Dincă, directoarea ICR Viena, precum şi Aslihan Bozantemur, membră a Consiliului Regional din Viena.

„Strălucitul recital susținut de acești virtuozi ai muzicii, adevărați ambasadori ai culturii noastre pe toate meridianele globului, în care publicul a putut auzi o valoroasă vioară Stradivarius în fața unui auditoriu românesc, într-un concert la Viena, a fost răsplătit minute în șir cu aplauze la scenă deschisă”, au transmis reprezentanții Asociației „Mihai Eminescu” din Viena.

Asociația „Mihai Eminescu” din Viena a fost înființată în anul 2014 și are ca scop promovarea valorilor spirituale și culturale ale poporului român.

Foto credit: Asociația – Mihai Eminescu / Viena


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…