Aviz favorabil pentru ințiativa celor 3 milioane de români privind familia tradiţională

Curtea Constituţională a României (C.C.R.) a avizat pozitiv miercuri, 20 iulie 2016, propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei iniţiată de Coaliția pentru Familie, care a cerut ca în legea fundamentală să se menţioneze clar faptul că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, informează site-ul doxologia.ro.

Curtea Constituţională a României a constatat, în unanimitate, că inițiativa cetățenească intitulată „Lege de revizuire a Constituției României” îndeplinește condițiile prevăzute de art.150 și art.152 din Constituția României.

„În România, dreptul la căsătorie nu este consacrat constituțional ca un drept fundamental. Legislația europeană cu privire la aceasta recomandă o larghețe a statelor, le dă o marjă de suveranitate în care să se pronunțe dacă admit sau nu admit căsătoria între cupluri de același sex. De asemenea, nu este încălcat nici conceptul de viață de familie, fiindcă acesta este mult mai larg decât sfera căsătoriei, cuprinde relațiile cu copii, cu rudele, definește care sunt obligațiile acestora, legăturile de rudenie. Nici din punctul acesta de vedere nu se reține că ar fi încălcat acest drept. Pentru aceste motive am constatat că, fiind întrunite condițiile de constituționalitate prevăzute de articolele 150 și 152, propunerea își poate urma cursul mai departe”, a spus Valeriu Dorneanu, președintele Curţii Constituţionale.

La finalul lunii noiembrie a anului 2015, în Monitorul Oficial a fost publicat proiectul de lege prin care se propune modificarea actualului art. 48, alin. 1, din Constituţie, cu formularea următoare: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.

Propunerea legislativă a fost semnată de trei milioane de români şi are ca scop protejarea explicită a familiei şi a drepturilor părinţilor.

 


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…