Avem nevoie permanent să ne spălăm ochii cu apa binecuvântată a Duhului Sfânt – Episcopul Macarie

Episcopul Macarie al Europei de Nord a explicat duminică de ce creştinii au nevoie în viaţa lor de „apa binecuvântată a Duhului Sfânt”.

Ierarhul a explicat acest lucru în timpul vizitei efectuate în comunitatea românească „Sfinții Cuvioși Macarie cel Mare și Macarie Alexandrinul” din fiordul norvegian Haugesund.

Acolo, în timpul Sfintei Liturghii le-a relatat credincioşilor o întâmplare din viața Sfântului Cuvios Macarie cel Mare, menţionată în Istoria lausiacă a lui Paladie.

„Un oarecare bărbat egiptean, îndrăgostindu-se de o femeie, căsătorită cu altul, şi neputând-o atrage, a recurs la un vrăjitor, spunându-i: Fă-o să mă iubească, sau fă ceva ca să se despartă de bărbatul ei. Şi primind vrăjitorul un preţ îndestulător, s-a folosit de mijloacele lui vrăjitoreşti şi a făcut-o să ia chipul unui cal”.

„… Deci a răspuns Sfântul Macarie fraţilor, spunându-le: Sunteţi cai voi, care aveţi ochi de cai. Căci aceea este femeie, care n-a fost preschimbată decât pentru ochii celor amăgiţi. Şi a binecuvântat apa şi a vărsat-o peste trupul ei, începând de la cap, însoţind fapta aceasta cu rugăciunea. Şi îndată a făcut-o să se arate tuturor ca femeie”.

Pornind de la această pildă, Părintele Episcop i-a îndemnat pe credincioşi să facă o analiză:

„Cât trăim în realitate și cât trăim în propriile noastre amăgiri? Aceasta este o întrebare pe care trebuie să ne-o punem din ce în ce mai insistent, cu sinceritate, înaintea lui Dumnezeu”, a spus Preasfinţia Sa.

Procesul prin care ne păstrăm în realitate şi nu ne lăsăm „scufundați în amăgire”, se desăvârșește în Taina Pocăinței şi prin participarea la Sfânta Liturghie, a adăugat ierarhul.

După Sfânta Liturghie, ierarhul a botezat o fetiță.

Foto credit: Episcopia Europei de Nord

Comentarii Facebook


Știri recente