„Eu! Banii mei! România mea! Eu nu vreau! Mie nu îmi trebuie! Mie nu îmi convine!”… Acestea sunt formulări pe care le auzim aproape la tot pasul, atunci când se deschide subiectul construirii de noi biserici. Oare sunt revolte întemeiate sau reprezintă rodul „ostenelilor” unor asociații și ale unor persoane care au făcut un adevărat mod de viață din lupta împotriva Bisericii Ortodoxe?
Din păcate, ne referim la o realitate a zilelor noastre, trăită într-o societate care se coordonează după mesaje dirijate și concepte materialiste. Însă, nu a fost dintotdeauna așa. Istoria creștinismului, dar și istoria noastră națională au văzut mereu, în ctitoria unei biserici noi, un act liturgic, sfințitor. Ieșirea din catacombe, datorită edictului Sfântului Constantin cel Mare, a adus cu sine și practica de a construi biserici. Însuși Împăratul Constantin, alături de mama sa, Sfânta Elena, din propria lor cheltuială au zidit biserici în principalele orașe ale Imperiului Roman, la Ierusalim, Antiohia, Alexandria, Roma și Trier, în Galia.
Încă din acea perioadă, biserica a fost văzută drept centru liturgic al creației, „cerul pe pământ, în care locuiește și Se preumblă Dumnezeu Care este în cer. Biserica este locul unde se întâlnește cerul cu pământul, acea scară pe ale cărei trepte îngerii coboară pe pământ, iar oamenii se urcă în cer”, după cum sublinia Sfântul Maxim Mărturisitorul, în secolul al VI-lea.
Această imagine a bisericii, „cerul pe pământ”, a stat la baza dorinței domnitorilor și voievozilor noștri, ca în vremurile cele mai tulburi, încercate de invaziile barbare, ei să ctitorească biserici. Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, în timp de restriște pentru țară, atunci când țăranii își pârjoleau de bunăvoie pământurile și casele din calea oștilor otomane, a ridicat multe și frumoase biserici. O parte dintre ele sfidează și astăzi istoria, ajungând până la noi.
Capitala Moldovei, orașul celor o sută de biserici
Multe se pot spune despre Iași. În acest context, nu putem omite faptul că Iașul a fost și este o cetate spirituală. Paul Beke, călător străin în secolul al XVII-lea, spunea că „toată podoaba orașului Iași este mulțimea bisericilor”. Mai târziu, Vladimir Nemirovich, un scriitor rus care a parcurs orașul la pas, a numit capitala Moldovei „orașul cu o sută de biserici”.
De ce o sută de biserici? Pentru că aproape fiecare domnitor a voit să-și aducă jertfa sa, prin a ridica un altar lui Dumnezeu. Și, nu doar domnitorii, ci și marile familii boierești și breslele de meseriași au ctitorit biserici. Dintele vremii, incendiile, sistematizarea orașului, vicisitudinile istoriei, voința unor oameni, toate au făcut ca noi, astăzi, să nu ne mai putem bucura de multe dintre sfintele ctitorii.
Astăzi mai numărăm în Iași 67 de biserici, după ce în perioada interbelică erau în folosință 57, iar anul 1989 – doar 43. Ce s-a întâmplat cu restul, de până la o sută, așa cum le numărau călătorii străini și le mărturisesc documentele istorice – sunt pagini din trista noastră realitate.
Mai are nevoie orașul nostru de biserici?
Anul 1990 a adus cu sine punerea temeliei pentru mai multe lăcașuri de cult ortodoxe, cu precădere în cartierele muncitorești. Cu mari eforturi, din contribuția aproape exclusivă a credincioșilor care și-au dorit din tot sufletul o biserică în cartierul lor, aceste lăcașuri sunt astăzi neîncăpătoare. Părintele protoiereu Toma Gradinaciuc este paroh al Bisericii „Sfântul Toma”, din cartierul Alexandru cel Bun, o biserică ridicată după anul 1990. „Slujesc într-o biserică tânără, aflată încă în construcție. De când ne-am apucat de biserică, credincioșii au început să revină acasă. Erau împrăștiați pe la biserici în tot orașul, acum au descoperit că au biserică în cartier și se întorc. Duminica și în sărbători, biserica noastră este arhiplină!”, mărturisește părintele. Se pune întrebarea logică: dacă bisericile din cartiere s-au umplut, oare s-au golit bisericile istorice din centru? Răspunsul îl aflăm de la părintele Vilie Doroșincă, protoiereu al Protopopiatului Iași 2: „Înainte de 1990, era o situație anormală. Cartierele Alexandru, Dacia, Păcurari, Canta, Nicolina țineau jurisdicțional de biserici aflate la mulți kilometri distanță. Credincioșii au fost cei care au cerut biserici în cartiere, iar Mitropolia a luat act de dorința oamenilor. Au fost necesități misionare, sociale, dar și filantropice. În același timp, bisericile din centrul istoric sunt la fel de căutate, datorită frumuseții lor arhitecturale, dar și apropierii de sediile facultăților care au în Iași, astăzi, câteva mii de studenți”.
O biserică la 3.000 de credincioși
Astfel, nu neapărat ca o compensație morală pentru dispărutele biserici pomenite în secolul al XVIII-lea, Iașul mai are nevoie astăzi de noi biserici. Ne-o spun cifrele și statisticile. Raportat la numărul de credincioși, cultul ortodox are în municipiul Iași cel mai mic număr de biserici. Astfel, dacă la un număr de 245.183 de locuitori ortodocși, așa cum reiese din ultimul recensământ al populației, revine un total de 77 de biserici, socotindu-se și mănăstirile care au altă menire decât cele de parohie, cei 14.746 de oameni aparținând celorlalte culte confesionale au în folosință 29 de lăcașuri de cult. Calculul este simplu: există câte o biserică ortodoxă pentru fiecare 3.184 de credincioși ortodocși în condițiile în care, în același timp, într-o biserică, la dumnezeiasca Liturghie încap, în medie, aproximativ 200 de oameni. Aceste cifre confirmă necesitatea construirii de noi biserici, fără a mai lua în calcul cei 60.000 de studenți din universitățile din Iași – marea majoritate de confesiune ortodoxă.
Nu trebuie să uităm nici faptul că populația orașului nostru a crescut față de perioada interbelică, atunci când, la un număr de aproximativ 63.000 de credincioși, existau 57 de biserici. Astăzi, așa cum am mai spus, un număr de 245.183 de creștini ai Bisericii Ortodoxe se închină în 77 de lăcașuri de cult, iar diferența se observă cu ochiul liber, fără a fi nevoie de mari calcule matematice.
Argumente în favoarea construirii de noi biserici
Nu doar cifrele și statisticile ne conferă o imagine asupra situației actuale, în care se impune ridicarea de noi biserici. Argumentele vin din toate sferele vieții sociale, filantropice, educaționale și chiar ecologice. Astfel, este recunoscut faptul că majoritatea parohiilor nou înființate dezvoltă ample proiecte ce au ca beneficiari bătrâni și persoane aflate în situații limită. Existența unor noi parohii nu ar duce decât la crearea unei adevărate rețele de asistență socială.
În al doilea rând, prin opera filantropică a Bisericii Ortodoxe Române s-ar putea ajuta un număr mai mare de credincioși. Doar în anul 2013, în cele 44 de instituții medicale și farmacii ale Patriarhiei Române, incluzând spitalul Providența din Iași, s-au oferit servicii care au însumat 80.828.191 lei. Nu în ultimul rând, crearea de noi biserici ar duce și la crearea de noi spații de joacă sigure pentru copii, de parcuri ambientale, în preajma sau chiar în curtea lăcașurilor de cult.
Statistici contrafăcute
Însă, oricât de bine argumentată ar fi poziția Bisericii Ortodoxe Române în privința necesității practice de construire a unor noi biserici, criticile nu întârzie niciodată să apară. De cele mai multe ori, fără un fond logic și științific, unele asociații au dus și duc, în continuare, o politică neloială. În afara faptului că acțiunile lor au fost îndreptate exclusiv împotriva Bisericii Ortodoxe Române, cifrele prezentate au fost umflate tendențios. Astfel, Asociația Secular-Umanistă din România prezenta, în anul 2013, o statistică asupra numărului de biserici, raportat la numărul de școli și de spitale: 18.300 de biserici, 4.700 de școli generale și 425 de spitale. Un raport fals, având în vedere că Institutul Național de Statistică din România număra 14.574 de lăcașuri de cult ortodoxe – multe dintre ele capele, mănăstiri și biserici-filiale, care nu deserveau drept lăcașuri parohiale.
Sub masca cetățeanului îngrijorat pentru soarta țării, acești „apărători” ai banului public poartă un singur război: oprirea finanțării construcției de noi biserici, în timp ce aproximativ 83% dintre contribuabilii la bugetul de stat sunt creștinii ortodocși. Fără a se ține cont că un salariat contribuie cu de 50 de ori mai mult către fondul pentru sănătate, față de contribuția către culte. Vorbim, așadar, de un raport de 50 de lei la un leu!
Dincolo de cifre și de calcule financiare ce pot fi modificate după bunul plac al fiecăruia, dincolo de campanii mediatice cu scopuri bine definite și ticluite, realitatea este una singură. Indicatorii sociali, demografici și, nu în ultimul rând, nevoile spirituale impun astăzi necesitatea construirii unor noi lăcașuri de închinare. O datorie istorică față de înaintașii noștri care, în vremuri de încercare, au reușit să ridice atâtea ctitorii. Ne revine astfel oportunitatea, dar și cinstea de a fi o nouă generație care să-și înscrie numele în istoria sfântă a poporului român.
(Articol semnat de Nicolae Pintilie, postat pe doxologia.ro la data de Duminică, 2 Martie 2014)
