Au fost premiaţi câştigătorii Olimpiadei Naționale de Religie pentru Seminariile și Liceele Teologice Ortodoxe

Aproape 100 de elevi au participat vineri la Olimpiada Națională de Religie pentru Seminariile și Liceele Teologice Ortodoxe, care s-a desfăşurat la Seminarul „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava.

Ceremonia de premiere a avut loc a doua zi şi a început cu un moment artistic susţinut de Corul Seminarului gazdă.

A urmat cuvântul de binecuvântare al Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care i-a îndemnat pe cei prezenți „să păstreze vie lumina și amintirea acestei ediții desfășurate la Suceava, subliniind că acești tineri olimpici sunt Duhul primăvăratic al Bisericii lui Hristos”.

Au fost susţinute mai multe alocuţiuni, după care au fost oferite premiile din partea Ministerului Educației pentru participanții clasați pe primele trei locuri în clasament, precum și pentru cele patru mențiuni, pentru fiecare dintre disciplinele competiției.

În urma deliberării Comisiei Centrale, compusă din reprezentanți ai Ministerului Educației, profesori universitari de teologie, inspectori de specialitate din cadrul inspectoratelor școlare județene, directori și profesori de teologie de la seminariile și liceele teologice din țară, premiile I au ajuns la Seminarul Teologic Ortodox București (clasa a IX-a), la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava (clasa a X-a), la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” Iași și la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” Mănăstirea Neamț (clasa a XI-a), precum și la Seminarul Teologic Ortodox Arad (clasa a XII-a).

Din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Pr. Constantin Andrei, inspector în cadrul Sectorului Teologic Educațional al Patriarhiei Române, a transmis mesajul Patriarhului României și a oferit tinerilor care au obținut premiile I, II și III cărți, precum și diploma și medalia Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești și a Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice.

Cele patru discipline de concurs au fost Studiul biblic al Vechiului Testament, pentru clasa a IX-a, Studiul biblic al Noului Testament, pentru clasa a X-a, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, pentru clasa a XI-a, și Dogmatică Ortodoxă, pentru clasa a XII-a.

„Elevii clasei a IX-a au primit ca sarcină de lucru relatarea contextului biblic în care s-a enunțat cea de-a cincea poruncă, Cinsteste pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să traiești ani mulți pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l va da ție, și redactarea unui eseu cu titlul Pământul, darul lui Dumnezeu dat omului în care să fie valorificat textul poruncii lui Dumnezeu adresate primilor oameni, de a moșteni și lucra pământul”.

„Între subiectele disciplinei Studiul biblic al Noului Testament s-a numărat redactarea unui text argumentativ referitor la restabilirea Sfântului Petru în treapta de apostol, urmare a căinței arătate, precum și scrierea unui eseu despre importanța misiunii de propovăduire a cuvântului lui Dumnezeu, de către tinerii teologi.

„Pentru elevii clasei a XI-a, una dintre cerințe a presupus elaborarea unui eseu referitor la dovezile care atestă răspândirea creștinismului pe teritoriul țării noastre, iar participanții olimpici la disciplina Dogmatică Ortodoxă, elevi în clasa a XII-a, au primit ca sarcină de lucru, la subiectul al treilea, realizarea unei compuneri cu titlul Biserica – spațiu al mântuirii creștinilor, având în vedere însușirile Bisericii (unitatea, sfințenia, sobornicitatea și apostolicitatea)”, se precizează pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

După susţinerea probelor competiţiei, elevii au vizitat mănăstiri şi alte obiective din eparhie.

Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente