Au fost depuse semnăturile românilor pentru inițiativa „Unul dintre noi”

Luni, 11 noiembrie 2013, au fost depuse la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, formularele cu semnăturile susținătorilor Inițiativei cetățenești europene „Unul dintre noi”. Prin această inițiativă se propune ridicarea nivelului de protecție juridică în Uniunea Europeană a demnității, a dreptului la viață și a integrității fiecărei ființe umane, începând de la concepție. Patriarhia Română a susținut această inițiativă, implicându-se, prin eparhiile sale, în procesul de strângere de semnături.

„Numărul voluntarilor este absolut necunoscut. Nu avem idee câți au participat, știm că s-a participat foarte intens în special din Mai – Iunie când Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a dat binecuvântarea pentru această inițiativă, fapt pentru care noi îi suntem foarte recunoscători. Avem peste 140.000 de semnături. Astăzi încă am mai primit semnături; în orice caz am depășit în România 140.000 de semnături, iar în UE 1.891.000 de semnături ceea ce situează inițiativa Unul dintre noi pe primul loc ca număr de semnături între primele inițiative europene care s-au desfășurat până în acest moment și care s-au încheiat”, a declarat pentru TRINITAS TV, Daniela Păun, coordonator național al proiectului.

Inițiativa cetățenească „Unul dintre noi” solicită Uniunii Europene să înceteze finanțarea activităților care includ distrugerea embrionilor umani, în mod deosebit în domeniile cercetării, ajutorului pentru dezvoltare și sănătate publică.

Comentarii Facebook


Știri recente