ATOR Banatul de Munte a desfășurat campania umanitară „Ghiozdanul cu bucurii”

Nou înființata Asociaţie a Tinerilor Ortodocşi din Banatul de Munte a organizat în perioada 20 septembrie – 10 octombrie campania umanitară intitulată Ghiozdanul cu bucurii. Această campanie se numără printre primele activități ale tinerei asociaţii şi vizează în primul rând ajutorarea copiilor defavorizaţi din toate zonele de activitate ale organizaţiei, prin  oferirea rechizitelor necesare unui şcolar, după cum ne-a precizat Anita Radics.

În  zonele de activitate în care Asociaţia Tinerilor Ortodocşi a reuşit să îşi extindă povestea, tinerii membri s-au mobilizat, bucurându-se de ajutorul preoţilor şi al profesorilor însoţitori, fiecare dintre aceştia fiind responsabili şi îndrumători ai tinerilor în activităţile dedicate acestora şi nu numai.

Am privit cu maximă responsabilitate campania lansată de Asociaţia Tinerilor Ortodocşi din Banatul de Munte, în legătură cu strângerea rechizitelor şcolare pentru copiii nevoiaşi. Această campanie a putut fi concretizată datorită dărniciei unor oameni care au conştientizat nevoia întrajutorării aproapelui. Astfel, a fost aşternută bucuria pe chipurile tuturor acestor copii cu posibilităţi financiare reduse. Aceştia au primit, prin intermediul asociaţiei noastre, rechizite şcolare pentru ca nu cumva, din cauza unor lipsuri, să le fie periclitată situaţia şcolară. Însă nu doar copiii au fost cei care s-au bucurat, ci şi noi, cei care ne-am implicat în această campanie, am simţit o bucurie sufletească nespusă, pentru că am reuşit să împlinim cuvintele Mântuitorului Hristos care zice: «Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut», a mărturisit tânărul Cătălin Ciorîngă, vicepreşedinte al Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi din Banatul de Munte.

Această primă campanie, Ghiozdanul cu bucurii, se încadrează într-unul dintre obiectivele principale ale Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi din Banatul de Munte şi anume, acela al desfăşurării activităţilor filantropice şi al încurajării voluntariatului în rândul adolescenţilor, activităţi în derularea cărora, tinerii au prilejul de a se forma, de a empatiza cu ceilalţi şi de a dezvolta alte activităţi asemănătoare în interiorul unei astfel de organizaţii de tineret.

Comentarii Facebook


Știri recente

Preoții români din Serbia se formează pro-viață

O delegație formată din membri ai corpului profesoral de la Facultatea de Teologie din Timișoara s-a întâlnit la începutul săptămânii cu mai mulți preoți din Episcopia Daciei Felix, pentru un atelier pro-viață. Colocviul „Construim împreună…