Ateliere de mărțișor în centrele de tineret ale Episcopiei Caransebeșului

În această perioadă premergătoare primăverii, copiii și tinerii din centrele de tineret ale Episcopiei Caransebeșului participă la ateliere de lucru în cadrul cărora realizează mărțișoare confecționate prin tehnica rulării hârtiei, numită quilling.

Copiii de la Centrul de Tineret Reșița Montană, grupați pe două categorii de vârstă: 6-10 ani și 10-14 ani, iau parte cu mult entuziasm la atelierul de mărțișoare care se desfășoară de trei ori pe săptămână, după orele de curs, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.

„Copiii sunt foarte încântați să descopere ce lucruri minunate pot realiza cu ajutorul mânuțelor și al unei fâșii de hârtie. Mărțișoarele realizate de ei sunt dintre cele mai diverse: pornind de la modele clasice de primăvară – ghiocei, floricele, buburuze, până la animăluțe – pui, broscuțe, fluturași, sau personaje de desene animate îndrăgite de copii. În același timp, am căutat să imprimăm un caracter duhovnicesc acestui atelier de creație atât prin rugăciunile rostite și cântate împreună cu copiii la începutul și la sfârșitul activității, cât și prin realizarea de mărțișoare în formă de cruce, dând astfel mărțișorului un caracter religios. Pe lângă rolul de activitate creatoare și de formare, atelierul va avea și o finalitate concretă, astfel că, din fondurile obținute prin valorificarea acestor mărțișoare, va fi organizată o excursie – pelerinaj pentru copiii din centrul nostru”, a mărturisit Georgiana Ciucur, coordonatoarea Centrului de Tineret Reșița Montană.

Printre activitățile de viitor ale centrului se numără, începând cu luna martie, realizarea de către copii a unor icoane din semințe printr-o tehnică inedită, experimentată pentru prima dată în taberele de creație organizate de Episcopia Caransebeșului. Icoanele realizate de copii din semințe vor fi purtate în cadrul unei procesiuni care se va desfășura la Catedrala episcopală din Caransebeș, la Duminica Ortodoxiei, în data de 24 martie.

În centrul de la Reșița, cei aproximativ 30 de membri, care constituie nucleul de tineri și copii, participă în prezent și la cursuri de dans de societate, proiecții de film și întâlniri pe diferite teme, sub îndrumarea directă a reprezentanților episcopiei, a preoților de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Reșița și a unor cadre didactice voluntare.

Și la Oravița, la Centrul social și de misiune cu tinerii „Sfânta Muceniță Ecaterina”, copiii și tinerii participă la un atelier de mărțișoare realizate prin aceeași tehnică. Aici există două nuclee de tineri și copii care iau parte la această activitate: pe de-o parte, copiii asistați social, care primesc zilnic o masă caldă și desfășoară activități de tip after-school, și, pe de altă parte, copiii mai mari, care desfășoară activități cu caracter artistic și duhovnicesc în strânsă legătură cu Parohia „Sfântul Ilie Tesviteanul” din localitate.

„Prin muncă și rugăciune am reușit să realizăm aproximativ 100 de mărțișoare, care au fost achiziționate de credincioșii parohiei noastre, urmând ca banii strânși să fie donați Asociației «Sfânta Ecaterina» din Oravița, care susține financiar activitățile sociale ale centrului nostru. De asemenea, de 1 martie, toți membrii centrului, însoțiți de preot și cadre didactice, vor merge la azilul de bătrâni din localitate, unde copiii vor împărți mărțișoare”, a precizat preoteasa Simona Moldovan, coordonatoarea Centrului social și de misiune cu tinerii „Sfânta Ecaterina” din Oravița.

Activitățile din centrul de la Oravița au debutat în toamna anului trecut sub forma unor tabere și excursii tematice cu copii de ciclu gimnazial și au fost completate, începând cu luna ianuarie a acestui an, cu oferirea unui prânz și sprijin în efectuarea temelor pentru 10 copii din clasele primare.

Centrele de misiune cu tinerii de la Reșița și Oravița au luat ființă în cadrul proiectului „Tineri în Biserică” al Episcopiei Caransebeșului și găzduiesc activități artistice, culturale și duhovnicești dintre cele mai diverse, derulate în scopul aducerii și menținerii tinerilor în Biserică. Ele funcționează în strânsă legătură cu parohiile „Adormirea Maicii Domnului” din Reșița și „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Oravița, desfășurându-și activitatea în spații aflate în imediata vecinătate a bisericilor din aceste parohii.

Și copiii de la Centrul de zi din cadrul Complexului de servicii sociale „Sfântul Vasile cel Mare” din Caransebeș participă, de asemenea, în fiecare zi de vineri, la un atelier de inițiere în arta quillingului. În această perioadă, copiii, sub îndrumarea învățătoarelor din centru, confecționează mărțișoare, pe care, mai apoi, le vor dărui mamelor și cadrelor didactice de la școală.

„Inițiativele de Mărțișor ale centrelor de tineret de la Reșița și Oravița care funcționează în tinda Bisericii sunt lăudabile. Pe lângă faptul că aici copiii învață lucruri frumoase, centrate pe valori precum binele, comuniunea și rugăciunea, aceste centre reprezintă adevărate pepiniere duhovnicești pentru viitorul Bisericii noastre. Iar faptul că fondurile obținute prin valorificarea muncii acestor copii se întorc în activități sociale desfășurate cu și pentru copii reprezintă un motiv de bucurie în plus și ne dă speranță și încredere în lucrarea misionară cu tânăra generație”, a precizat Mihai Ciucur, inspector pentru activități cu tineretul.

Comentarii Facebook


Știri recente