Ateliere de Aptitudini și Competențe în Parohia Păltinata

În Parohia Păltinata din Protopopiatul Onești au avut loc în perioada 5 iulie – 31 august 2014 Atelierele de Aptitudini și Competențe „Sfânta Filofteia”. Întâlnirile s-au desfășurat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, informează epr.ro.

Timp de aproape două luni, copiii din Parohia Păltinata, Protopopiatul Onești, județul Bacău, au participat la Atelierele de Aptitudini și Competențe „Sfânta Filofteia”. Pe parcursul verii, cei mici au fost așteptați la cursurile de teatru, dans, muzică și quilling. Într-o atmosferă caldă și prietenoasă, după-amiezile au trecut într-un mod folositor. Coordonatorii acestei activități au abordat texte din Marin Sorescu, fabule și scenete jucate de mari actori români. Băieții au făcut cunoștință cu notele muzicale și au dat glas versurilor Baladei Sfinților Brâncoveni. Fetele au realizat un dans de majorete, pe ritmuri vesele, în timp ce atelierul de quilling a fost marea surpriză „colorată” a verii.

„La sfârșitul cursurilor, participanții s-au bucurat de o drumeție la Slănic Moldova și la Târgu Ocna. Focul de tabără, vizitele la izvoarele și cascada din primul oraș-stațiune amintit în documente, dar și jocurile educative destinate consolidării muncii în echipă, au reprezentat răsplata pentru seriozitatea de care au dat dovadă în cadrul frumoaselor zile petrecute la biserică”, a relatat Cristiana Chircu, coordonatorul proiectului.

În ultima zi de vară, micii artiști le-au arătat părinților, bunicilor și prietenilor, printr-un program artistic bine structurat, aptitudinile dezvoltate în cadrul „familiei de la biserică”. Copiii au fost premiați cu rechizite și diplome și s-au bucurat de prezența oficialităților care au luat parte la festivitate. Cea de-a treia ediție a activităților desfășurate în Parohia Păltinata, sub ocrotirea Sfintei Filofteia, s-a încheiat într-un cadru emoționant.

„M-am bucurat sa văd deschiderea și receptivitatea cu care au participat copiii la aceste cursuri. Noi am încercat să le oferim posibilitatea de a experimenta diverse activități, de care nu au parte, locuind în mediul rural. Licărul lor de fericire m-a făcut să tresar la rândul meu, de fiecare dată când am premiat câte un mic artist”, a concluzionat părintele paroh Valentin Chircu.

Comentarii Facebook


Știri recente