Atelier deschis sau cum se naște o icoană

Există o anume taină în felul în care acum, la începutul acestui al treilea mileniu creștin, icoana comunică, deschide, adună, cheamă la împreună-lucrare pe semeni. Din această perspectivă, proiectul „Iconari în Otopeni”, desfășurat în zilele în care pe Colina Patriarhiei mii de pelerini urcau spre a se închina într-o impresionantă procesiune moaștelor Sfinților Dimitrie cel Nou și Artemie, precum și icoanelor făcătoare de minuni ale Sfinților Împărați Constantin și Elena aduse din Grecia, capătă valențele unei la fel de grăitoare mărturisiri de credință.

Puține sunt evenimentele culturale din zilele noastre care „se deschid” pentru a mărturisi, comunicând un mesaj ziditor printr-o împreună-lucrare. De aceea, termenul de „atelier”, folosit de organizatorii proiectului „Iconari în Otopeni”, desfășurat în luna octombrie anul acesta cu sprijinul Primăriei orașului Otopeni și al Centrului Cultural „Ion Manu”, revelează în conținutul lui adânc taina mesajului dialogic, pe care sfântul zugrăvit în icoană îl transmite credinciosului prin mâna „zugravului de subțire”. Adică prin mâna pictorului. Astfel, manifestarea nu se prezervă, ci se dăruiește, împlinindu-se în sine prin toți participanții.

Rolul formatorilor de spiritualitate

Mădălina Mirea, curatorul evenimentului „Iconari în Otopeni”, aflat anul acesta la prima ediție, ne-a dezvăluit câteva laturi ale modului în care acest „atelier deschis” a devenit comunicativ și împreună-mărturisitor în lucrare:

„Toți participanții sunt iconari tineri, autentici, care în acest moment au ajuns la o maturitate a expresiei artistice. Ceea ce îi unește este faptul că ei sunt formatori de spiritualitate. Scopul este, în primul rând, apropierea publicului de acest gen de manifestări, de icoană. Apoi, „deschiderea” iconarului, care iese din atelierul lui către public, pentru o împreună-lucrare, care înseamnă, în primul rând, un îndemn de apropiere a trăitorului acestui mileniu de sacru, apoi educarea publicului, semnalarea și radiografierea prezentului în arta bisericească. Omul modern are nevoie în foarte mare măsură de această apropiere. Pe lângă publicul de specialitate, omul simplu intră aici, pune întrebări, în nevoia lui de a descoperi sau redescoperi icoana, și de a o așeza în centrul vieții lui duhovnicești”, ne-a spus aceasta.

Dimensiunea verticală a icoanei

La rându-i, iconarul Mihai Coman, asistent universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, ne-a mărturisit: „Poporul s-a raportat la icoană într-un mod firesc dintotdeauna, pentru că icoana aduce în fața omului prezența sfântului, dialogul cu el, cu Hristos Însuși.

Noi încercăm să dezvelim un pic „misterul” care se află așezat în jurul icoanei. Dezvelirea actului de creare a unei icoane poate să-l facă pe cel care se află în fața ei să vadă că nașterea ei este un firesc realizat după anumite reguli. Că icoana nu este un obiect blocat în Antichitatea timpurie sau mai târzie, nu este un fel de fosilă, ci ceva viu și prezent, aparținător civilizației noastre de acum”.

Daniel Codrescu, pictor bisericesc din București, membru al unei echipe care a realizat mai multe mozaicuri în Catedrala și Reședința patriarhală, completează: „Un sfânt se naște în icoană când el este deja recunoscut ca atare, canonic, de Biserică. Nu este o creație pe care o imaginăm, ci pur și simplu un dat. Apoi fiecare iconar vine cu propria lui trăire, cu propria lui viziune, în așa fel încât să-i aducă un plus de valoare, să poată transmite un mesaj rugătorului, ca să-i fie spre folos. Pe noi, Biserica ne învață să trăim o viață cât mai curată, în așa fel încât trupul nostru să fie umplut de har și să devină instrument al lui Dumnezeu, prin care să reușim să redăm chipul sfinților”.

Sorin Nefrosu, zugrav de frescă din Basarabia, ne spune că „harul te ajută dacă ai înclinație pentru pictură. În momentul în care te rogi, se vede lucrul acesta în lucrarea pe care o realizezi. Se transmite harul. Când lipsește Dumnezeu din mintea pictorului, lipsește și harul. Și atunci icoana este „nevorbitoare”. Eu încep ziua de muncă cu rugăciunea de dimineață și o închei cu cea de seară. În timpul zilei, cât stau pe schelă, rostesc în gând „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine, păcătosul”. Spun aceasta, deși Îl am pe Dumnezeu în fața ochilor. Când ești concentrat și adunat în interiorul tău, spre Hristos, El este acolo, în inimă”.

Răzvan Bădescu, iconar din Galați, ne definește dimensiunea verticală a icoanei, completând în acest mod felul în care se percepe, se revelează în atelierul deschis împreună-mărturisirea: „Când se realizează o icoană, lucrarea lui Dumnezeu se termină la cel care se închină la ea. Și tot atunci începe. Scopul icoanei este de a ajunge la sufletul omului, de a aduce mântuire celui ce se roagă la ea. Contribuția mâinii iconarului este doar o mărturisire de credință”.

Iată de ce a vorbi despre proiectul „Iconari în Otopeni”, cercetat cu bucurie și interes și de Preasfințitul Episcop Macarie al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, înseamnă până la urmă părtășie la taina icoanei, chemare și, la fel, împreună-mărturisire. Ceea ce pentru acest început de mileniu continuă să însemne dialogare cu veșnicia. Adică cu Hristos, Mântuitorul lumii.

(Reportaj publicat în Ziarul Lumina din 1 noiembrie 2013 sub semnătura lui Dumitru Manolache)

Comentarii Facebook


Știri recente

Episcopia Canadei: Conferințele Postului Mare, online

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei vă invită la seria de întâlniri duhovnicești „Conferințele Postului Mare 2021 – «Prin ușile pocăinței spre bucuria Învierii»”. Întâlnirile vor fi transmise online (via Zoom/Facebook) în primele cinci duminici ale…