Atelier de creație dedicat copiilor de la Centrul de zi „Sfânta Maria” din Sânnicolau-Mare

Beneficiarii Centrului de zi pentru copii „Sfânta Maria” din Sânnicolau-Mare, județul Timiș, au participat săptămâna aceasta la un atelier de pictat icoane pe sticlă, desfășurat în cadrul bisericii parohiale din Sânnicolau-Mare, a precizat Răzvan Fibișan de la Biroul de presă al Arhiepiscopiei Timișoarei.

Atelierul de creație și-a propus implicarea copiilor în mai multe activități, obiectivele fiind: cunoaşterea iconografiei bisericeşti şi afirmarea propriei identităţi religioase, culturale şi naţionale, dezvoltarea creativităţii în rândul copiilor prin promovarea valorilor creştine și dezvoltarea spiritului de solidaritate prin colaborare şi conlucrare.

Părintele protopop Marius Podereu își propune să acorde o atenţie specială copiilor cu deschidere față de valorile Bisericii şi dornici să împărtăşească şi altora din credinţa şi dragostea lor pentru Dumnezeu, prin intensificarea activităților catehetice.

Beneficiarii centrului au debutat activitatea prin participarea la slujba Utreniei. De remarcat liniştea cu care copiii au participat la Utrenie, participare activă, pentru că, nu o dată li s-au auzit glasurile care acompaniau unele ectenii, tot ei fiind şi aceia care la îndemnul preotului au rostit rugăciunea „Tatăl nostru”. După oficierea slujbei Utreniei, copiii au continuat activitatea în curtea bisericii unde au pictat pe sticlă icoana Fecioarei Maria cu pruncul Iisus Hristos, dar și mai mulți sfinți, după un șablon pus la dispoziție de către personalul centrului. Drept mulțumire pentru bucuria adusă de contribuția celor mici, prin talentul și implicarea lor, în cinstea Maicii Domnului, ocrotitoarea sfântului locaș, părintele-gazdă le-a oferit iconițe și cărți.

Pentru coordonatorii și beneficiarii Centrului de zi pentru copii ,,Sfânta Maria” din Sânnicolau-Mare a fost un moment de bucurie, deoarece Sfânta Fecioară Maria este și ocrotitoarea centrului.  Aici, un număr de 25 de copii proveniți din familii aflate în dificultate beneficiază de o masă caldă, un loc călduros, de sprijin în efectuarea temelor și  de meditații pentru scăderea riscului de eșec școlar. De asemenea, copiii beneficiază de rechizite și materiale didactice. În cadrul centrului, beneficiarii participă la activități de petrecere a timpului liber, de formare a deprinderilor practice și de întreținere a spațiului personal. Copiii sunt încurajați șă comunice în orice situație, să își exprime sentimentele, nemulțumirile și dorințele într-un mod constructiv, dar și să își apere drepturile prin intermediul comunicării cu ceilalți.

Comentarii Facebook


Știri recente