Azi, 1 martie 2014, la Centrul de Conferințe „Providența” din Iași, se vor desfășura lucrările ședinței anuale de lucru a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Iașilor, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, informează „Ziarul Lumina”. În cadrul lucrărilor, vor fi analizate și evaluate activitățile eparhiei și execuția bugetară din anul 2013, precum și bugetul și propunerile pentru intensificarea activităților din anul 2014.
Sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la Centrul de Conferințe „Providența” din Iași au loc astăzi lucrările Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Iașilor, în cadrul cărora vor fi aprobate rapoartele sectoarelor de activitate ale Eparhiei Iașilor aferente anului 2013 și propunerile pentru anul în curs.
Deschiderea lucrărilor va fi precedată de oficierea Sfintei Liturghii în Biserica „Înălțarea Domnului” din Iași, ce va fi săvârșită de către IPS Teofan, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența membrilor Adunării eparhiale, urmată de oficierea slujbei Te Deumului, în cadrul căreia se vor aduce mulțumiri lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Eparhiei Iașilor în anul 2013. La ședință participă, alături de membrii Adunării eparhiale, și reprezentanți ai mănăstirilor, ai protopopiatelor, ai școlilor teologice din eparhie și ai unor organizații care funcționează cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Iașilor.
Activitatea Arhiepiscopiei Iașilor va fi evaluată de cele cinci comisii statutare ale Adunării eparhiale, anume Comisia administrativ-bisericească, Comisia culturală și educațională, Comisia economică, bugetară și patrimonială, Comisia social-filantropică, Comisia organizatorică, juridică și de validare. Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Iașilor din acest an va fi ultima în această componență, membrii aleși în anul 2010 ajungând la final de mandat. De aceea, în cursul acestui an, în Eparhia Iașilor se va constitui un birou electoral eparhial, împărțit în câte zece circumscripții electorale, pentru alegerea celor 30 de membri care vor activa în viitorii 4 ani. În fiecare circumscripție se vor alege un membru cleric și doi mireni.
Ce este Adunarea eparhială
În Patriarhia Română, la nivelul fiecărei eparhii (episcopii sau arhiepiscopii) există o Adunare eparhială, definită de Statutul pentru Organizarea și Funcționarea Bisericii Ortodoxe Române ca „organism deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale ale eparhiei” (art. 90). Președintele Adunării eparhiale, ca de altfel al tuturor celorlalte organisme de la nivel eparhial, este întotdeauna chiriarhul (episcopul sau arhiepiscopul). Alături de chiriarh, în fiecare eparhie, membri ai Adunării sunt și arhierii-vicari, și episcopii-vicari. Ierarhii sunt, deci, membrii de drept ai Adunării eparhiale. Pe lângă ei, fiecare Adunare eparhială se compune din 30 de reprezentanți aleși ai clerului și ai credincioșilor, în proporție de o treime clerici și două treimi mireni. Cei 30 de reprezentanți se aleg pe termen de 4 ani și pot fi aleși pentru cel mult două mandate.