Asociaţiunea al cărei prim preşedinte a fost Sf. Andrei Şaguna s-a reunit în şedinţă anuală la Aiud

Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA) s-a reunit sâmbătă în şedinţă de lucru anuală la Aiud, informează Arhiepiscopia Alba Iuliei.

ASTRA a fost înfiinţată la Sibiu în 1861 şi a avut un rol însemnat în emanciparea culturală a românilor din Transilvania. Primul preşedinte al Asociaţiunii a fost Sfântul Andrei Şaguna.

Şedinţa de sâmbătă a fost deschisă în prezenţa Arhiepiscopului Irineu al Alba Iuliei.

Momentul festiv a avut loc în Sala de conferințe a Liceului Tehnologic din Aiud, începând cu ora 9:30, evenimentul reunind numeroși membri ai Academiei Române, ai Despărțămintelor Asociațiunii din întreaga țară, personalități marcante ale culturii românești, oficialități centrale și locale, dar și cadre didactice și elevi liceeni ai unităților de învățământ aiudene.

În debutul întrunirii, prof. Despina Stanciu, președintele Despărțământului ASTRA „Ovidiu Hulea” din Aiud, a adresat celor prezenți cuvântul de bun venit, evidențiind importanța organizării acestei manifestări culturale deosebite în „Orașul artelor”.

După cuvântul prof. univ. Dumitru Acu, președintele ASTRA, a vorbit Arhiepiscopul Alba Iuliei care  a evidențiat rolul important al asociațiunii în promovarea bogăției spirituale a satului românesc.

Încă de la începutul existenței sale, Asociația ASTRA s-a implicat în viața țăranilor noștri, convinsă că valoarea supremă s-a născut la sat. După cum, în Orient, pomii și plantele rămân mereu verzi, tot așa, în căldura sufletească a oamenilor de la țară, «frunzele Evangheliei» au rămas mereu vii.

Avea dreptate scriitorul Liviu Rebreanu când spunea că destinul nostru ca neam atârnă de cantitatea și strălucirea de aur curat al credinței care se află în sufletul țăranului. Asociația ASTRA s-a străduit mult ca această bogăție spirituală să fie valorificată.

În cea de-a doua parte a zilei, s-a derulat sesiunea de comunicări în plen, în cadrul căreia au fost reliefate personalitățile marcante ale culturii românești care au contribuit și contribuie la conservarea şi îmbogățirea patrimoniului literar românesc, dar și aportul Despărțământului „Ovidiu Hulea” din Aiud la cultivarea moștenirii culturale locale.

Tot în cursul zilei de sâmbătă a avut loc o expoziție în care au putut fi admirate numeroase obiecte tradiționale românești și costume populare specifice zonei, patrimoniu care a aparținut unui fost membru al Asociațiunii ASTRA, Ion Dochițan, trecut la cele veșnice în urmă cu un an.

Lucrările Adunării Generale a Asociațiunii ASTRA se vor încheia duminică, 20 octombrie.

Foto credit: Arhiepiscopia Alba Iuliei

Comentarii Facebook


Știri recente