Asociația Filantropia Ortodoxă din Sibiu oferă consiliere elevelor vulnerabile și de etnie romă

Asociația Filantropia Ortodoxă din Sibiu împreună cu Fundația HEKS/EPER din Elveția oferă consiliere psihologică și de orientare în carieră elevelor vulnerabile și de etnie romă din Sibiu, în cadrul Proiectului „Prin educație spre locuri de muncă decente!”.

Proiectul, organizat între anii 2021-2024, are ca obiectiv principal reducerea abandonului școlar în mediul rural, îndeosebi în rândul fetelor.

Pe lângă ședințele săptămânale de consiliere, sunt organizate jocuri de rol, activități dedicate cunoașterii și relaționării cu ceilalți.

De asemenea, elevele au oportunitatea de a interacționa direct cu oameni de succes, proveniți din medii sociale defavorizate.

O primă activitate de acest fel a avut loc săptămâna aceasta la Școala Generală Săcel, precum și la școlile din localitățile Gura Râului și Cristian. Consilierul acestor întâlniri a fost Elenei Muțiu, care le-a vorbit elevelor despre prejudecăți și stereotipuri pe înțelesul lor, folosindu-se de povești și proverbe.

„Elevele au reacționat foarte bine, ne-am cunoscut și am povestit ‹ca-ntre fete› despre succes, despre faptul că oricine poate să își atingă visele atâta timp cât muncește/învață constant”, a transmis Elena Muțiu.

„A fost și pentru mine o călătorie înapoi în timp, m-am regăsit în elevele care sunt ‹altfel›, adică cele de etnie romă”, a mai spus aceasta.

Proiectul „Prin educație spre locuri de muncă decente!” va oferi profesorilor din Sibiu oportunitatea de a participa gratuit la un curs acreditat de Ministerul Educației Naționale, în domeniul consilierii și orientării în carieră a elevilor.

Foto credit: Mitropolia Ardealului

Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente