Așezământul social pentru persoane cu handicap „Sfântul Meletie” Alba Iulia își cinstește miercuri, 12 februarie, protectorul, după cum informează Biroul de Presă al Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.
Programul va debuta la ora 10.00 cu oficierea Sfintei Liturghii în Paraclisul comunității persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire, situat în incinta așezământului social. Slujba va fi oficiată de un sobor de preoți, fiind slujită și în limbaj mimico – gestual. La slujbă vor participa aproximativ 100 de persoane, beneficiari ai centrului „Sfântul Meletie”, persoane cu handicap, persoane cu deficiențe de auz și vorbire dar și colaboratori și invitați.
Parohia comunității persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire funcționează din anul 2005, când s-a hirotonit un preot care să răspundă nevoilor acestor persoane cu deficiențe, părintele Petru Hașegan.
Așezământul social pentru persoane cu handicap „Sfântul Meletie” Alba Iulia a fost înființat în anul 2008 și funcționează în cadrul Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia în parteneriat cu Serviciul Public de Asistență Socială Alba Iulia și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba. Centrul are ca scop creșterea șanselor de integrare socială și profesională a persoanelor cu handicap. În cadrul acestui centru de zi sunt oferite gratuit servicii de orientare profesională, recuperare – ergoterapie și kinetoterapie, socializare, consiliere psihologică, asistență și consiliere socială. De asemenea, în clădire funcționează și un Paraclis pentru comunitatea persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire precum și Asociația Națională a Surzilor din România, filiala Alba. De serviciile centrului beneficiază lunar 40 de persoane cu handicap.