Arhim. Varnava Yiangou, despre Fericiri: Sunt conținutul deplin al vieții duhovnicești

„Fericirile Domnului nostru Iisus Hristos se arată a fi conținutul deplin al vieții duhovnicești”, a spus Arhimandritul Varnava Yiangou, marți seară, în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Arhimandritul grec, stareț al Mănăstirii „Sfânta Teodora” din Tesalonic, a fost prezent la Iași cu ocazia lansării cărții sale despre Fericiri în limba română.

Părintele Varnava Yiangou a explicat că Fericirile constituie un adevărat sistem de referință, un „regulament” al organizării vieții creștine.

„Fericit este cel care trăiește în legătură și comuniune cu Hristos, nu simplu și nu doar cel care respectă un canon sau anumite rânduieli, nu doar cel care caută să fie un om bun, ci acela care are ca realitate ultimă atât suferința, cât și dorința desăvârșită, împlinite în persoana lui Hristos”.

Arhimandritul a evidențiat dimensiunea revelatoare a Fericirilor: „În toate Fericirile și în toate poruncile Mântuitorului, ne împărtășim de prezența Sa personală”

„Iar când vorbim despre smerenie, milostenie, blândețe și curăție, în toate acestea se descoperă tainic prezența lui Hristos. Prin urmare, Fericirile devin o busolă a vieții – în general, dar mai cu seamă a vieții creștine”.

Evenimentul a fost organizat de Mănăstirea Paltin, în colaborare cu Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români – filiala Iași și a fost prezentat de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Întâlnirea a fost moderată de arhimandritul Nathanael Neacșu, starețul Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Bărboi.

Arhimandritul Varnava Yiangou

Arhimandritul Varnava Yiangou s-a născut în Cipru, în anul 1965. A absolvit Facultatea de Filosofie, secția Istorie și Arheologie, precum și Facultatea de Teologie din cadrul Universității „Aristotel” din Tesalonic.

Din anul 1999 a slujit ca preot principal la Biserica Panagia Laodigitria din Tesalonic, unde a desfășurat o intensă activitate pastoral-misionară, axată în special pe catehizarea tinerilor și studenților.

În anul 2012,  Mitropolitul Tesalonicului i-a încredințat conducerea Biroului pentru Tineret, iar în 2014 a fost numit stareț al Mănăstirii „Sfânta Teodora” din Tesalonic.

Foto credit: Doxologia / Mihail Vrăjitoru


Știri recente