Arhim. Teofil Tia: Facultatea de Teologie din Cluj își sprijină studenții să-și creeze un proiect de viață cu Dumnezeu

Arhimandritul Teofil Tia, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, a vorbit, într-un interviu acordat Radio Renașterea, despre misiunea instituției pe care o conduce. Absolvenții care vor lucra cu sufletele oamenilor au nevoie de formare completă: în planul cunoașterii, în plan psiho-emoțional, dar și spiritual.

„Coloana vertebrală a Teologiei nu este structura intelectual-rațională și cerebral-cognitivă a unei cunoașteri exterioare, ci demersul mistic, psiho-emoțional și spiritual-duhovnicesc”, spune Arhim. Teofil Tia, subliniind diferența dintre „cunoaștere” și „înțelegere”. Cea din urmă „e o formă de interiorizare și amprentare a ființei interioare cu o descoperire exterioară… Adevărul care nu are nici o legătură cu mine nu există!”

„De aceea, noi dorim să ajutăm pe fiecare student să-și regăsească identitatea sa cea mai adâncă, să-și descopere locul propriu în planul lui Dumnezeu”, explică el. „Încercăm să-i ajutăm pe studenți să-și creioneze un proiect de viață entuziasmant, să-și construiască, împreună cu Dumnezeu, un viitor luminos, senin și realist.”

Decanul avertizează însă că aceasta nu va fi posibil fără ca tânărul „să-și vertebreze prezentul cu un program de rugăciune consistent și eficient” și fără să-și reinterpreteze corect trecutul: „E foarte importantă metabolizarea corectă a durerilor trecutului și fortificarea duhovnicească în fața provocărilor viitorului”.

Teologia ne învață că iubirea este secretul fericirii

Oferta educațională a instituției favorizează interdisciplinaritatea și transdisciplinaritatea. Masteratul în „Consiliere și Asistență Psiho-Socială” a fost creat observând „o criză de orientare în anumite sectoare sau subdomenii ale unor științe”.

Practica psihoterapeutică se fundamentează pe un model antropologic, spune decanul, iar, dacă psihologia va promova un model incompatibil cu cel al teologiei, se va produce o schizofrenie în viața publică. Pe de altă parte, și preotul trebuie să cunoască elemente din Psihologie, Pedagogie și Sociologie.

Arhimandritul afirmă că Facultatea de Teologie le propune tinerilor „o formare holistică, integrativă, de ansamblu”, într-o lume în care accentul pus exclusiv pe cunoaștere și cerebralitate duce la o hipertrofiere a raționalului.

„Dar, «rațiunea este sluga emoțiilor!» – știm aceasta de la David Hume. O minte nediscilplinată moral va găsi infinite argumente pentru a urî, nu pentru a iubi, pentru a-l distruge pe semen, nu pentru a-l prețui”, avertizează decanul.

„Teologia ne creează și consolidează dispoziția de a iubi. Și doar iubind putem deveni fericiți. Aceasta este una din certitudinile fundamentale ale Ortodoxiei și ale creștinismului în general”, încheie el.


Arhimandritul Teofil Tia a obținut anul acesta, prin concurs, funcția de Decan al Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca. Are 48 de ani, este doctor în teologie și titularul Catedrei de Teologie Pastorală, Psihologie Pastorală, Sociologie Pastorală, Pedagogie Pastorală, Psihoterapie și Antropologie Pastorală a facultății.

Facultatea de Teologie a UBB Cluj este dotată cu laboratoare pentru artă sacră, patrimoniu informatic, aulă în care se pot ține conferințe, spectacole sau proiecții de cinema, capelă, atelier de vitralii (este singura instituție din țară care oferă specializarea Vitralii), săli de fitness și o cafenea culturală. La acestea se va adăuga în curând și un cămin pentru fete.

Două mastere transdisciplinare care se adresează și ne-teologilor vor fi lansate în curând:

  • „Construind familia funcțională” (definită ca familia în care toți membrii sunt împliniți lăuntric, iar copiii se formează corect pentru viață)
  • „Experiența întâlnirii cu Dumnezeu din perspectivă interconfesională și inter-religioasă. Spiritualitate Ortodoxă și Dezvoltare Personală”.

Foto credit: Radio Renașterea

Comentarii Facebook


Știri recente